BREAKING Camera Deputaților a aprobat legea care permite Armatei să doboare drone rusești / AUR, POT și SOS au votat împotrivă

Plenul Camerei Deputaţilor a votat, miercuri, cu 196 voturi pentru, 99 împotrivă şi 2 abţineri, proiectul de lege privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional, care permite doborârea dronelor în spaţiul aerian românesc.
Așa-zisele partide „suveraniste” AUR, POT și SOS au votat împotriva inițiativei.
Deputata AUR Geanina Şerban a declarat, în plen, că a votat împotriva „transferului autorităţii armatei române”.
Social-democratul Dan Suciu a declarat, în plen, că proiectul de lege adoptat este despre apărarea României.„Ce vreţi, colegi din Opoziţie care vorbiţi de transfer de suveranitate şi nu este adevărat şi nu este despre acest lucru, ce vreţi, să ne cadă dronele pe şcoli, să ne cadă dronele în oraşe şi să daţi din umeri, după aceea, că Parlamentul nu şi-a făcut treaba? Exact asta se întâmplă acum”, a arătat Suciu.
La rândul său, liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, i-a criticat pe așa-zișii „suveraniști”, care au votat împotriva legii.
„Azi în Camera Deputaţilor s-au separat apele: cu NATO, cu Europa, cu americanii – PNL, PSD, USR, UDMR, Minorităţi. Cu ruşii, cu criminalii care au invadat un stat vecin suveran – AUR, SOS, POT. Aceasta este realitatea”, scrie liderul deputaţilor PNL pe Facebook.
Potrivit inițiativei, în cazul aeronavelor cu pilot, militarii vor lua gradual următoarele măsuri:
- stabilirea poziției aeronavei, a legăturii radio și a identității acesteia;
- transmirerea de la sol a informațiilor și dispozițiilor către pilotul/echipajul aeronavei, în vederea utilizării auturizate a spațiului aerian al României;
- interceptarea aeronavei care continuă să utilizeze neautorizat spațiul aerian al României;
- executarea focului de avertisment de către aeronavele interceptoare;
- executarea focului de nimicire de către aeronavele interceptoare;
- executarea focului de nimicire de către mijloacele de apărare aeriană cu baza la suprafață.
În ceea ce privește dronele care utilizează neautorizat spațiul aerian al României proiectul de lege prevede că „pot fi luate măsuri în funcție de categoria aeronavei fără pilot la bord și de nivelul riscurilor și amenințărilor”. Totodată, potrivit inițiativei, în privința acestor aeronave se pot lua una sau mai multe măsuri:
- noncinetice, cum sunt detectarea aeronavei fără pilot, preluarea controlului, sau neutralizarea prin dezactivarea funcțiilor de comandă/control sau de comunicații;
- cinetice, sunt imobilizarea sau distrugerea aeronavei fără pilot.
Sursa foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik