Borcea cere eliberarea condiționată, după doar 6 luni de detenție. Milionarul, prezent în fața judecătorilor: Am muncit în fiecare zi de detenție
Cristi Borcea se prezintă, marți, la Judecătoria Sectorului 4, pentru a afla dacă magistrații vor fi de acord cu cererea sa de eliberare condiționată. Fostul acționar Dinamo a formulat o solicitare în acest sens, comisia de eliberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Jilava dând aviz favorabil.
Update2
Instanța a stabilit termen pentru pronunţarea deciziei finale pentru mâine, 11 septembrie.
Update1
Borcea a spus, în sală de judecată, că și-a „achitat prejudiciile din proprie inițiativă, plus peste 2 milioane de euro penalități”.
Acesta a mai declarat că pe perioada detenției a muncit în fiecare zi și că a fost vizitat de toți cei nouă copii.
„Am muncit în toate cele cinci luni în fiecare zi. Am participat la toate cursurile și programele. Unele nu au fost creditate și nu am mers după câștig.(…).
Am muncit în toate cele cinci luni în fiecare zi. Am participat la toate cursurile și programele. Unele nu au fost creditate și nu am mers după câștig.(…)
Am fost vizitat de cei nouă copii în penitenciar și am ținut legătura cu mediul familiar.(…)
N-am nici o sancțiune. Am muncit pe propria semnătura și am muncit non stop. Nu știu ce aș putea să mai fac. Vă rog mult să fiți de acord cu concluziile avocatei mele”, a spus Borcea, în fața magistraților.
Știrea inițială
Comisia de eliberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Jilava a analizat și a acceptat, săptămâna trecută, cererea de eliberare formulată de Borcea.
Fostul acționar de la Dinamo este închis în regim deschis şi a prestat muncă în timpul detenţiei.
Cristi Borcea este condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, dosar în care este condamnat și Radu Mazăre și el încarcerat. Acesta a fost încarcerat la începutul lunii februarie.
Curtea de Apel București a decis, pe 18 martie, că Borcea are de executat o condamnare de 7 ani şi 6 luni închisoare, în urma condamnărilor din dosarele retrocedărilor ilegale de terenuri şi transferurilor din fotbal. Din pedeapsa de 7 ani şi 6 luni s-a scăzut timpul petrecut deja în închisoare.
sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/borcea-fata-in-fata-cu-judecatorii-milionarul-cere-eliberarea-conditionata-dupa-doar-6-luni-de-detentie/ […]
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/borcea-fata-in-fata-cu-judecatorii-milionarul-cere-eliberarea-conditionata-dupa-doar-6-luni-de-detentie/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on on that Topic: mainnews.ro/borcea-fata-in-fata-cu-judecatorii-milionarul-cere-eliberarea-conditionata-dupa-doar-6-luni-de-detentie/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/borcea-fata-in-fata-cu-judecatorii-milionarul-cere-eliberarea-conditionata-dupa-doar-6-luni-de-detentie/ […]