Sunday, November 24, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Avocatul Poporului cere ministrului Sănătății să reglementeze situațiile în care pacienții pot fi imobilizați

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 11 martie 2021

Avocatul Poporului cere ministrului Sănătății să reglementeze la nivel național situațiile în care pacienții pot fi imobilizați prin diferite dispozitive, după ce, în spațiul public, au apărut informații potrivit cărora pacienții internați la secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu au fost legați de paturi.

Plecând de la informațiile din spațiul public privind situaţia de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, și a solicitat ministrului sănătății un punct de vedere referitor la necesitatea reglementării la nivel național a contenționării pacienților care sunt internați în alte secții decât cele de psihiatrie și la măsurile care urmează a fi luate pentru adoptarea unei proceduri care să prevadă criteriile în baza cărora se poate dispune contenționarea, durata maximă a acesteia, dispozitivele care pot fi utilizate, intervalul de timp la care trebuie să se verifice starea pacientului contenționat, conduita obligatorie a personalului medical etc”, se arată într-un comunicat de presă emis de Avocatul Poporului.

CITEȘTE ȘI: SURSE Asistentul care a reclamat că pacienții cu COVID-19 internați la Spitalul Județean Sibiu erau sedați va fi audiat

Avocatul Poporului scoate în evidență că o reglementare în acest sens există doar pentru pacienții internați în secțiile de psihiatrie.

Încă din anul 2015 problema contenționării pacienților a fost în atenția instituției Avocatul Poporului. Astfel, Avocatul Poporului a emis o recomandare Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” din Constanța, prin care a solicitat managerului unității sanitare să efectueze demersuri pe lângă Ministerul Sănătății în vederea reglementării la nivel național a modului în care se pot aplica măsurile de contenționare în secțiile spitalicești de altă specialitate decât de psihiatrie.
Amintim, de asemenea, că și în anul 2019, instituția Avocatul Poporului a efectuat demersuri privind contenționarea unei paciente care fusese internată la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad”, a mai precizat sursa citată.

Sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW