Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Augustin Lazăr pierde procesul cu Ministerul Justiției / Fostul procuror general a cerut daune de 1 leu și anularea raportului în baza căruia Tudorel Toader a solicitat revocarea sa/ Reacțiile celor doi

By Robert Madaianu , in Justitie Stirile zilei , at 6 noiembrie 2019 Etichete: , ,

Curtea de Apel Alba Iulia a respins solicitarea lui Augustin Lazăr de anulare a raportului în baza căruia Tudorel Toader a cerut revocarea sa din funcție. Decizia instanței nu este definitivă. Între timp, de la momentul depunerii acțiunii în instanță, Lazăr și-a încheiat mandatul și s-a pensionat, iar Tudorel Toader a plecat din funcția de ministru al Justiției.

Update: Augustin Lazăr a declarat pentru mainnews.ro că va contesta decizia.

„Aștept comunicarea soluției pentru a declara calea de atac prevăzută de lege”, a spus Augustin Lazăr.

Contactat de jurnaliștii mainnews.ro, Tudorel Toader a declarat că raportul pe care l-a întocmit a fost fundamentat pe fapte și normele legale incidente.

„Raportul pe care l-am întocmit a fost fundamentat pe fapte si normele legale incidente. Nu cunosc adevaratele motive, insa, daca s-ar fi acceptat sesizarea CCR, autorul actiunii nu ar mai fi facut afirmatia ” voi pleca de la Ministerul public atunci cand voi vrea eu”!, a precizat Tudorel Toader.

Știre inițială

,, Admite excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţii Ministerul Justiţiei şi ministrul justiţiei şi în consecinţă: Respinge, ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Augustin Lazăr în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi ministrul justiţiei. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare”, se arată în decizia Curții de Apel Alba Iulia.

Lazăr a cerut, în instanță, anularea raportului întocmit de Tudorel Toader. În baza acelui document, fostul ministru al Justiției a cerut revocarea lui Lazăr din funcția de procuror general al României.

Prin cererea de chemare în judecată, Augustin Lazăr a solicitat, de asemenea, ca Ministerul Justiției să fie obligat să plătească daune morale de 1 leu și să publice pe site-ul instituției un comunicat având ca obiect scuze publice pentru ceea ce el a numit ,,prejudiciul moral adus prin emiterea raportului”.

La fel ca în cazul Laurei Codruța Kovesi, la finalul anului trecut Tudorel Toader a întocmit un raport cu 20 de reproșuri la adresa lui Augustin Lazăr. Printre argumentele fostului ministru s-a regăsit faptul că Lazăr nu ar fi îndeplinit criteriile prevăzute de lege la numire, că ar fi contestat modificările legilor justiției dar și că a apărat-o pe Kovesi.

Secția pentru procurori a CSM a dat aviz negativ propunerii ministrului justiției.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW