Thursday, May 19, 2022
Jurnalism corect


Școlile vor rămâne deschise chiar dacă incidența depășește 6 cazuri la mia de locuitori

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 29 septembrie 2021

Școlile nu vor mai fi închise când rata de infectare trece de pragul de 6 la mie în localitate, a decis miercuri, 29 septembrie, Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

El a precizat că, în acest context, va fi amplificată testarea în școli.

„Referitor la scenariile de funcționare a școlilor, astăzi, 29 septembrie 2021, Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a decis în unanimitate (exclusiv membri cu drept de vot, având competențe medicale/epidemiologice):

1. Decuplarea scenariilor de funcționare a școlilor de rata de infectare din localitate și adoptarea deciziilor de suspendare a prezenței fizice în funcție de cazurile confirmate la nivel de clasă/școală, în paralel cu intensificarea măsurilor de control din partea autorităților competente, în vederea respectării stricte a regulilor de protecție sanitară în școli.

2. Adoptarea de măsuri suplimentare având ca obiectiv amplificarea testării în școli, prin formularea unei solicitări către Agenția Națională a Medicamentului cu privire la aprobarea utilizării testelor non-invazive pe bază de salivă, cu rol de screening.

Aceasta este doar prima etapă pentru a menține școlile deschise și după ce incidența trece pragul de 6. Acum urmează adoptarea unei Hotărâri CNSU, apoi validarea prin Hotărâre de Guvern și abilitarea miniștrilor educației și sănătății să opereze modificări în ordinul comun, în concordanță cu hotărârile adoptate.

„Tot acest proces se va finaliza până vineri, 1 octombrie, în vederea stabilirii formulei de funcționare a școlilor, începând cu ziua de luni, 4 octombrie 2021”, a dat asigurări ministrul Cîmpeanu.

Premierul vrea prezență fizică în școli

Anterior, premierul Florin Cîțu a confirmat discuțiile despre eliminarea pragului de infectare de 6 la mia de locuitori pentru închiderea școlilor. Prim-ministrul a menționat și că autoritățile se gândesc la introducerea testelor de salivă în școli.

Premierul a confirmat că a participat miercuri la o întâlnire între Ministerul Educației, Ministerul Afacerilor Interne, DSU și INSP.

„Da, este o idee de a avea chiar peste pragul de 6 la mie instituții care nu este cazul să fie închise. Vom vedea care este concluzia acestei întâlniri. Vrem să menținem prezența fizică în școli. Ne gândim la introducerea testelor cu salivă”, a afirmat Florin Cîțu după ședința de guvern de miercuri.

Părinții ar fi de acord, dar vor testare masivă în școli

Asociațiile de părinți ar fi de acord ca școlile să rămână deschise după depășirea acestui prag, doar dacă toată lumea va fi testată pentru depistarea coronavirusului – elevi, profesori, personal auxiliar.

Cristache Iulian, președintele Federației Naționale a asociațiilor de părinți, a declarat pentru Main News, că ar trebui testați inclusiv elevii și profesorii care sunt vaccinați împotriva COVID-19.

Deși ordinul comun este făcut fără consultarea partenerilor de dialog social și ar trebui să-și asume această degringoladă din acest moment, atât Ministerul Educației, cât și Ministerul Sănătății, putem vorbi de prezență fizică și peste acest prag de 6 la mie cu condiția testării în masă la nivelul unităților de învățământ.

Mai puțin copiii din ciclul primar și preșcolarii. În rest, clasa a 5-a în sus, inclusiv și cei vaccinați, fie că vorbim de elevi sau profesori, personal auxiliar, să se testeze. Atunci ai garanția că, într-adevăr, lucrurile pot merge și peste 6 la mie. Fără condiția testării nu suntem de acord, pentru că riscul este imens”, a declarat Cristache.

Ce spun elevii

De cealaltă parte, elevii sunt de părere că ar trebui să meargă fizic la cursuri doar elevii din an terminal, pentru că o „școală plină de elevi”, în contextul epidemiologic actual, nu este sigură.

Cred că trebuia să existe o variantă B, pentru că la începutul anului școlar nu s-a luat în calcul depășirea acestui prag. Când ministerul a ieșit inițial cu o poziție a spus că elevii vor merge fizic la școală și punct. Apoi, pe parcurs, s-a făcut acest prag. Din punctul meu de vedere, ar trebui să meargă la școală doar elevii din ani terminali, pentru că o școală plină de elevi, în aceste condiții pandemice, nu cred că este sigură”, a declarat pentru Main News Ana Maria Groza, președintele Asociației Elevilor din București și Ilfov.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW