Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

ANPC a cerut Blue Air situaţia zborurilor anulate şi numărul pasagerilor afectaţi

By news.ro , in Stirile zilei , at 7 septembrie 2022 Etichete: , , , ,

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a cerut miercuri, 7 septembrie, Blue Air prezentarea unei situaţii clare a zborurilor anulate şi a numărului de pasageri afectaţi, pentru ca autorităţile să poată interveni în ajutorul acestora.

ANPC a transmis, într-un comunicat de presă, că a luat primele măsuri la nivelul instituţiei, în urma deciziei Blue Air de a-şi suspenda toate zborurile până în 12 septembrie şi a solicitării premierului de monitorizare a procesului de repatriere a românilor blocaţi în străinătate.

CITEȘTE MAI MULTE DETALII AICI – Premierul Ciucă roagă ANPC să monitorizeze situația de la Blue Air

„Astfel, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, şi-a pus la dispoziţia pasagerilor aflaţi în dificultate, din cauza deciziei Blue Air, unul dintre numerele personale de telefon – disponibil 24 ore din 24, spre deosebire de programul uzual de lucru al oricărui funcţionar, de 8 ore, zilnic – pentru ca aceştia să îi poată semnala, în scris, prin SMS sau aplicaţia whatsapp, locul şi situaţia concretă în care se află, pentru a putea fi ajutaţi, în cel mai scurt timp. Numărul de telefon este: 0040 745 999 111”, se arată în comunicat.

De asemenea, ANPC a anunţat că a transmis o adresă oficială, cu caracter urgent, către Blue Air, prin care se solicită companiei prezentarea unei situaţii clare a zborurilor anulate, pentru toată perioada anunţată, cu toate detaliile necesare pentru a se putea interveni, în mod proactiv (rute, orar, număr de pasageri afectaţi, măsurile pe care le-a prevăzut compania pentru a respecta prevederile Regulamentului CE nr. 261/2004 etc.)

Conform prevederilor Regulamentului CE nr. 261/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 februarie 2004, de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi a anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, pasagerii aflaţi în situaţiile menţionate au dreptul de a li se oferi gratuit următoarele: mese şi băuturi răcoritoare, direct proporţionale cu timpul de aşteptare şi cazare hotelieră, în cazul în care este necesară o şedere de una sau mai multe nopţi sau una suplimentară faţă de cea prevăzută de pasager.

Totodată, trebuie realizat transportul dintre aeroport şi locul cazării, iar pasagerii au dreptul la două apeluri telefonice gratuite şi de a trimite gratuit mesaje prin telex, fax sau e-mail.

„De asemenea, pasagerii curselor anulate au dreptul la rambursarea în termen de 7 zile a întregului cost al biletului sau rerutarea, în cel mai scurt timp, către destinaţia prevăzută. În plus, pasagerii pot solicita compensaţii stabilite în regulament pentru anularea zborului, calculate în funcţie de distanţa călătoriei”, a mai precizat ANPC.

Context

Compania Blue Air a anunţat marţi sistarea tururor zborurilor programate să decoleze de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022, după ce Administraţia pentru Fondul de Mediu a dispus blocarea conturilor sale, din cauza unor datorii de peste 28 de milioane de lei, reprezentând valoarea a 54.230 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021.

Premierul Nicolae Ciucă a transmis marţi că, din estimările de la acel moment, sunt aproximativ 3.000 de călători blocaţi în aeroporturi din străinătate.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a precizat că Guvernul va aloca, miercuri dimineaţă, 5 milioane de lei companiei TAROM, pentru a trimite aeronave să aducă acasă românii afectaţi de decizia companiei Blue Air de a opri zborurile până luni. Ulterior, Guvernul se va îndrepta împotriva acestei companii, pentru a recupera suma de bani, dar şi celelalte restanţe pentru care Administraţia Fondului de Mediu a pus poprire pe conturi.

Foto: Pixabay

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW