Sunday, October 25, 2020
Jurnalism corect


ANALIZĂ – Unde vor învăța elevii pe timp de pandemie: Una din patru școli românești nu are dotări pentru spălarea mâinilor cu apă și săpun | Educație online în țara în care o treime dintre copii trăiesc sub pragul sărăciei și 150.000 adorm flămânzi

By Robert Madaianu , in Analize & Investigatii Stirile zilei , at 14 septembrie 2020 Etichete: , , , , ,

Lipsa de investiții și de viziune se vede mai bine ca oricând acum, când începe școala. Sistemul de învățământ românesc este nevoit să înfrunte pandemia cu toalete în curte, cu spații insalubre și cu școli în care elevii nu au unde să se spele pe mâini. Unde mai punem faptul că în multe dintre ele, personalul care trebuie să asigure curățenia este insuficient și nu face față noilor măsuri de protecție. Educația a fost subfinanțată an de an, indiferent de culoarea guvernului, iar acum, când am fi avut nevoie de un sistem modern, capabil să-și protejeze copiii, nu ne rămâne decât să sperăm că n-o fi chiar așa rău, până la urmă.

Cuvintele ar putea părea exagerate, dacă nu am avea și cifre. Statisticile UNICEF, de pildă, ne arată un sistem de învățământ total nepregătit pentru o pandemie cum e cea prin care trecem.

Copii, să vă spălați pe mâini, dacă aveți unde!

În 2019, 28% dintre școlile din România nu aveau acces la dotări de bază care să permită spălarea mâinilor cu apă și săpun, potrivit datelor furnizate de Programul comun de monitorizare al OMS și UNICEF. Lipsește, deci, o condiție esențială pentru funcționarea în siguranță a școlilor în contextul pandemiei de COVID-19, atrag atenția experții UNICEF.

O altă constatare a raportului este faptul că doar 72% dintre școlile din România aveau un minim acces la apă potabilă curată și la instalații sanitare de bază.

Deși revenirea în școli ar trebui să se producă în condiții de maximă siguranță pentru copii, familiile lor și cadre didactice, una din patru școli nu are acces la dotări corespunzătoare pentru asigurarea igienei mâinilor, la apă potabilă curată și la instalații sanitare sigure”, a afirmat Gabriel Vockel, reprezentantul adjunct al UNICEF în România.

Main News a încercat în repetate rânduri să obțină o reacție de la ministrul Educației, Monica Anisie, pe acest subiect. Am vrut să știm de la omul care conduce sistemul de învățământ în câte dintre aceste școli situația s-a schimbat, între timp, dacă s-a schimbat. Oficialul nu a răspuns, însă, până acum.

CITEȘTE ȘI – Ministrul Educației: Nu mai înțeleg nimic din tot ce se întâmplă în jurul meu | Toată lumea critică, nimeni nu vine cu soluții!

Tot România este pe primul loc în UE la numărul de elevi care revin unui singur învățător, potrivit Eurostat. Asta în condițiile în care distanțarea este una dintre principalele recomandări ale medicilor, în această perioadă de epidemie.

35% dintre copii, în risc de sărăcie

Pandemia de COVID-19 i-a pus într-o situație și mai vulnerabilă pe copiii care erau deja dezavantajați și pe familiile acestora. 35,8% din cei 3,7 milioane de copii ai României sunt în risc de sărăcie și excluziune socială. 400.000 de copii în vârstă școlară nu merg la școală, iar peste 50.000 de copii sunt separați de familiile lor, în mare parte din cauza sărăciei, violenței sau abandonului, mai arată specialiștii UNICEF.

Zeci de mii de copii din România se duc la culcare flămânzi pentru că pur și simplu nu au ce mânca. Inclusiv lor, guvernanții le vorbesc, din birourile de la București, despre educație online, cu telefoane inteligente și tablete.

Pentru fiecare unitate de învăţămînt în parte, în scenariul roşu, trebuie să facă o intervenţie rapidă, iar acolo unde nu se poate, Ministerul Educaţiei va aloca bani pentru a putea fi făcute achiziţiile. Am cerut tuturor inspectoratelor şcolare să înceapă licitaţiile, să avem stocurile de rezervă, pentru ca niciun copil să nu fie pus într-o situaţie dificilă. În perioada stării de urgenţă şi în cea de alertă s-a realizat cu elevii activitatea didactică fie în sistem online sau profesorii au făcut eforturi deosebite şi au dus fişele la copiii care nu aveau posibilităţi online. Sper ca acum să nu se mai întâmple acest lucru. 87,7% copiii au tablete sau laptopuri sau unele sunt ale lor, altele sunt primite de la autorităţile locale ori inspectoratele şcolare sau chiar de la unităţile de învăţământ care având în dotare au trimis device-urile necesare”, a declarat Monica Anisie, într-o conferință susținută duminică, cu o zi înainte de reluarea cursurilor.

Tehnologia nu ajunge

Problema este, însă, mult mai profundă, iar dacă se va dovedi superficială, abordarea autorităților va fi un eșec total. Experții atrag atenția că, și în situația în care au mijloacele tehnice necesare, mulți copii nu vor putea lua parte la educația online.

Astfel, cel puțin o treime dintre elevii lumii – 463 de milioane de copii la nivel mondial – nu au putut accesa programele de învățare la distanță după ce COVID-19 a perturbat activitatea școlilor, potrivit UNICEF.  La momentul de vârf al restricțiilor naționale și locale impuse populației, aproape 1,5 miliarde de elevi au fost afectați de închiderea școlilor, spun specialiștii.

Aceștia atrag atenția că și atunci când copiii dețin acasă tehnologia și instrumentele necesare, cum spuneam, există riscul ca ei să nu poată învăța la distanță prin intermediul acelor platforme din cauza unor factori din mediul familial, cum ar fi presiunea de a se ocupa de treburi casnice, obligația de a munci, un mediu nefavorabil învățării și lipsa sprijinului pentru aplicarea curriculumului predat online sau prin intermediul televiziunii și al radioului.

Elevii din gospodăriile cele mai sărace și cei din mediul rural se confruntă, pe departe, cu cel mai mare risc de a nu beneficia de educație pe durata închiderii școlilor, potrivit raportului. La nivel global, 72% dintre elevii fără acces la educația la distanță trăiesc în gospodăriile cele mai sărace din țara lor. Ori, am văzut că și în România statisticile legate de sărăcie sunt alarmante.

CITEȘTE ȘI: Monica Anisie, despre deschiderea școlilor: E nevoie de responsabilitatea noastră, a tuturor, și e nevoie să fim împreună / Sunt 11 judeţe în care nu avem nicio unitate de învăţământ în scenariul roşu

Aproximativ 100.000 de elevi vor începe școala în scenariul roșu, unul dintre cele trei stabilite în țara noastră.

Ce e de făcut?

Specialiștii cer guvernelor, inclusiv celui de la București, să folosească criza COVID-19 ca o oportunitate pentru a rezolva problemele structurale cu care se confruntă copiii, care s-au agravat în timpul crizei.

Un exemplu, potrivit UNICEF, ar fi alocarea a 10% din fondurile structurale europene pentru proiecte dedicate copiilor.

O altă măsură recomandată statelor este permanentizarea unui grup de coordonare la nivel ministerial pentru copii, pentru o mai bună integrare a strategiilor și programelor sectoriale, precum și a politicilor la nivel național și european. La noi, acum, când începe școala în plină pandemie, secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar este în concediu de odihnă pentru a putea desfășura alte activități, de campanie electorală.

CITEȘTE ȘI: Cum au folosit partidele alocațiile ca armă electorală în România, țară în care o treime dintre copii trăiesc sub pragul sărăciei și 150.000 adorm flămânzi

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW