Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Ajutorul dat de țările membre ale Uniunii Europene pentru România, în valul 4 al pandemiei de COVID

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 29 octombrie 2021

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a făcut vineri, 29 octombrie, bilanțul ajutorului acordat României de țările membre ale Uniunii Europene, prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE și programului RescEU. O echipă medicală din Germania a sosit vineri în țară, în timp ce 44 de medici și asistenți din Polonia se află de joi în București.

Am văzut ce înseamnă solidaritatea în interiorul mecanismului de protecție civilă europeană și interiorul Europei, și nu numai cu țările membre UE, dar și cu alte țări (n.r. exemplu, Republica Moldova)”, a declarat Raed Arafat vineri, 29 octombrie, la Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI) de la Ciolpani.

Echipe medicale din Germania, Polonia și Danemarca

Vineri a sosit în București o delegație medicală a Ministerului Apărării german pentru a stabili dacă există pacienți în Unitățile de Primiri Urgențe (UPU) din țară ce necesită transfer în Germania, a precizat șeful DSU.

Au început evaluarea acestor pacienți și urmează, în cel mai scurt timp, să se ia decizia în timpul weekendului care va fi abordarea și dacă vom reuși să ducem acești pacienți în Germania. Colegii din Germania au sosit astăzi la prânz, am avut o discuție cu ei și, împreună cu colegii de la DSU și direcția medicală MApN, urmează să vedem evaluarea care va fi realizată astăzi și mâine”, a explicat Arafat.

În paralel, o echipă medicală din Polonia, formată din 44 de persoane, medici și asistenți, a ajuns joi în România și va activa în cadrul Institutului Matei Balș din București, dar și la celelalte Unități de Primiri Urgențe din Capitală.

Danemarca a trimis la rândul ei o echipă formată din 9 medici și asistenți, ce urmează să fie înlocuiți după 11 zile cu o altă echipă similară, a mai precizat șeful DSU.

Raed Arafat a mai menționat și ajutorul „consistent” dat de Republica Moldova pe partea de resursă umană medicală.

Pacienți români, transferați în străinătate

Din România au fost transferați 36 de pacienți COVID aflați în stare gravă în secțiile ATI din Ungaria, Austria și Polonia, potrivit datelor furnizate de Raed Arafat.

Este vorba de 27 de pacienți în Ungaria, dintre care 15 în Debrecen și 12 în Szeged, 2 pacienți la ATI în Austria și 7 pacienți în Polonia.

Din ce știm, s-a oferit și din partea altor țări un număr de paturi, de exemplu 3 paturi în Slovacia, dar așteptăm să ni se spună de ce categorie sunt și vom decide dacă vom duce pacienți și acolo”, a adăugat șeful DSU.

Medicamente și echipamente medicale, primite din Europa

Până vineri, România a primit mai multe echipamente medicale și medicamente din partea țărilor membre UE, astfel:

– Olanda a trimis 550 de concentratoare de oxigen;

– Polonia a trimis, pe lângă echipa medicală, concentratoare de oxigen, materiale dezinfectante, aparate de respirat, ventilatoare;

– Italia a trimis 5.206 de flacoane de anticorpi monoclonali;

– Danemarca a trimis, pe lângă echipa medicală, 15 ventilatoare și concentratoare de oxigen;

– Austria a trimis medicamente pentru pacienții COVID din Secțiile ATI;

– Franța a trimis mai multe echipamente, materiale sanitare și aparate ATI;

– Serbia, țară aspirantă pentru dobândirea statutului de membru UE, a trimis în România 170 de concentratoare de oxigen și peste 6.000 de doze de flacoane de anticorpi monoclonali;

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW