Saturday, April 20, 2024
Jurnalism corect


Pacienții cu forme severe și grave de COVID-19 pot fi transferați în Germania / Hotărârea, adoptată de CNSU

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 31 octombrie 2021

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat în ședința de duminică, 31 octombrie, Hotărârea numărul 96, prin care autoritățile vor putea semna acordul de transfer al pacienților cu forme severe și grave de COVID-19 în Germania.

Se abilitează Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, să semneze acordul pentru transferul pacienţilor cu forme severe şi grave de COVID-19 în Republica Federală Germania”, potrivit CNSU.

Transferul pacienților urmează să fie asigurat de avioane din dotarea MApN sau din dotarea Forțelor Aeriene Germane.

Vineri a sosit în București o delegație medicală a Ministerului Apărării german pentru a stabili dacă există pacienți în Unitățile de Primiri Urgențe (UPU) din țară ce necesită transfer în Germania, a precizat Raed Arafat, în timpul unei conferințe de presă susținută vineri.

Au început evaluarea acestor pacienți și urmează, în cel mai scurt timp, să se ia decizia în timpul weekendului care va fi abordarea și dacă vom reuși să ducem acești pacienți în Germania. Colegii din Germania au sosit astăzi la prânz, am avut o discuție cu ei și, împreună cu colegii de la DSU și direcția medicală MApN, urmează să vedem evaluarea care va fi realizată astăzi și mâine”, a explicat Arafat, vineri.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW