Activitatea la Spitalul Județean Deva revine la normal
Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva a început, joi, să revină la o activitate normală, primii pacienţi fiind preluaţi prin Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), a informat Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, instituţie în subordinea căreia se află unitatea medicală, transmite Agerpres.
„Începând de joi, Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva primeşte pacienţi prin Unitatea de Primiri Urgenţe. Astfel, unitatea îşi reia activitatea urmând ca, până la finalul acestei luni, spitalul să funcţioneze în parametri normali”, se arată într-un comunicat al CJ Hunedoara.
Potrivit autorităţilor judeţene, de joi şi-a reluat activitatea parţial şi ambulatoriul de specialitate din cadrul SJU Deva.
SJU Deva a fost desemnat spital COVID-19 la sfârşitul lunii martie, câteva zile mai târziu unitatea medicală intrând în carantină din cauza numărului mare de îmbolnăviri.
Pe 8 aprilie, la conducerea SJU Deva a venit o echipă militară, unitatea revenind la un management civil după o lună.
Din 11 mai, autorităţile au anunţat că spitalul devine unul de suport COVID-19, astfel că va putea interna şi alţi pacienţi, în afara celor bolnavi de COVID-19. Secţia de Boli Infecţioase va interna şi trata pacienţii suspecţi sau pozitivi la infecţia cu noul coronavirus.
La SJU Deva erau internaţi, joi, 20 de pacienţi confirmaţi cu COVID-19, numărul acestora fiind în scădere pe tot parcursul săptămânii.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/activitatea-la-spitalul-judetean-deva-revine-la-normal/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 23455 additional Info on that Topic: mainnews.ro/activitatea-la-spitalul-judetean-deva-revine-la-normal/ […]