Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


O aeronavă Spartan a Ministerului Apărării a preluat doi pacienți ucraineni din Polonia

By Diochetanu Andreea , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 11 mai 2022

Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunță că o aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat miercuri, 11 mai, o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni – Rzeszów–Jasionka (Polonia) – Otopeni.

Doi ucraineni au fost preluați din Polonia și aduși în București, unde au fost internați în spital.

„Astfel, doi pacienți ucraineni, în vârstă de 29 și, respectiv, 41 de ani, au fost preluați de pe Aeroportul Internațional Rzeszów-Jasionka și aduși la București unde vor fi internați, pentru tratamente de recuperare medicală, în două unități spitalicești din Capitală – Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” și Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.

Echipa medicală care a monitorizat pacienții pe timpul zborului a fost formată din specialiști ai Spitalului Clinic de Urgență București și ai Bazei 90 Transport Aerian, iar transportul pacienților către unităţile spitaliceşti s-a realizat cu ambulanţe SMURD”, arată comunicatul MApN.

Aeronava a aterizat în Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 17.15.

„Solicitarea de transport aerian a fost făcută de Departamentul pentru Situații de Urgență, în urma cererii formulate de ambasada Ucrainei în România, în baza Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, prin intermediul platformei Early Warning and Response System (EWRS) – mecanism creat de Comisia Europeană pentru facilitarea transferului de pacienți din Ucraina către țările membre”, conchide sursa citată.

Foto: Inquam Photos / George Calin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *