Accident feroviar în judeţul Olt – Sindicalişti: O întreagă industrie se clatină zilnic sub povara distrugerii continue

Sindicaliştii din Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane afirmă, miercuri seară, după accidentul din judeţul Olt, în urma căruia un om a murit, că adevăratele cauze sunt ”nepăsarea şi compromisul”, dublate de lipsa investiţiilor în infrastructura feroviară.
”Tragismul nu se mai poate declina. Încă un om a murit la calea ferată. O întreagă industrie se clatină zilnic sub povara distrugerii continue. Cauzele reale? Nepăsarea şi compromisul! Au trecut mai bine de 20 de ani de când au apărut primele semne ale dezastrului care avea să urmeze. Noi, lucrătorii feroviari din cea mea mare federaţie sindicală de ramură, am atras atenţia şi am asumat mişcări de protest foarte serioase în toţi aceşti ani, pentru a convinge autorităţile de un lucru extrem de simplu: lipsa investiţiilor în infrastructura feroviară va duce calea ferată la colaps tehnic şi economic”, au transmis, miercuri seară, într-un mesaj pe pagina de Facebook, sindicaliştii din Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane.
Potrivit acestora, ”siguranţa circulaţiei feroviare a fost de prea multe ori pusă între paranteze”.
”Calificarea celor promovaţi şi încărcaţi cu responsabilităţi nu a răspuns, de fiecare dată, exigenţelor posturilor ocupate. Concurenţa pe care companiile private o fac companiilor de stat îmbracă forme dintre cele mai curioase, ca să nu spunem mai mult”, au mai transmis sindicaliştii.
Potrivit acestora, decesul unui om ”ar trebui să readucă în discuţie tema esenţială a întregii noastre paradigme economice”.
”Preocuparea pentru obţinerea formelor perfecte destinate comunicării politice şi instituţionale a celor care au fost, vremelnic, în fruntea industriei feroviare, nu mai poate înlocui lipsa conţinutului. Dacă vom continua aşa, nu vom ajunge nicăieri. Singura soluţie este investiţia programatică în infrastructura feroviară, în material rulant şi, nu în ultimul rând, în resursă umană înalt calificată”, au mai transmis sindicaliştii.
Două trenuri private de marfă au fost implicate miercuri dimineaţă, într-un accident feroviar, la ieşirea din staţia CFR Mihăeşti spre Caracal, jud.Olt.
Şeful unuia dintre trenuri, grav rănit în urma accidentului, a decedat.
AGIFER investighează accidentul. Lucrările necesare restabilirii traficului sunt estimate să dureze 48 de ore şi încep după finalizarea activităţilor de cercetare penală la faţa locului.