Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Analiză. Marea minciună a PSD legată de pensiile speciale: le “taie” înainte de prezidențiale și le votează cu două mâini după alegeri

By Tudor Alexandru , in Analize & Investigatii Politic Stirile zilei , at 8 iulie 2019 Etichete: , ,

PSD promite înaintea campaniei prezidențiale că va tăia pensiile speciale prin impunerea unui impozit pentru acest tip de venituri. Partidul repetă același tip de promisiune electorală pe care o făcea în 2014, când spunea că nu susține pensiile speciale ale parlamentarilor, dar pe care le-a votat cu două mâini după pierderea alegerilor, în iunie 2015.

Pensiile speciale, cel mai mare avânt în timpul guvernărilor PSD

Pensiile speciale au cunoscut cel mai mare avânt în timpul guvernărilor PSD. Parlamentarii și guvernările dominate de PSD au avut mereu grijă ca acest tip de privilegiu să fie acordat, chiar dacă nu s-a regăsit niciodată printre promisiunile electorale.

Înaintea campaniei prezidențiale din 2014, Victor Ponta spunea că nu susține proiectul privind pensiile speciale ale parlamentarilor. În decembrie 2014, Guvernul Ponta emite un comunicat în care anunță că este “nevoie de un sistem echilibrat de pensii” și nu de pensii speciale.

“Poziția doamnei ministru Plumb, exprimată ieri în Parlament, de respingere a unor pensii speciale, este poziția Guvernului și o susținem în continuare. Nu susținem proiectul privind pensiile speciale ale parlamentarilor. Cred că un sistem de pensii echilibrat dorește toată lumea și avem de făcut eforturi în această direcție. Soluția nu este să avem pensii speciale”, era mesajul cu care Victor Ponta începea o ședință de Guvern din decembrie 2014. Era doar la câteva zile după înfrângerea în alegeri, iar partidul trebuia să arate că a învățat ceva din votul popular.

Cât a ținut această promisiune? La mijlocul lunii iunie 2015, parlamentarii PSD votează fără nici o remușcare pensiile speciale pentru deputați și senatori. Au fost 303 voturi pentru aceste pensii de lux pe care le vor încasa parlamentarii ajunși la vârsta de pensionare. Potrivit proiectului de la acea dată, un parlamentar cu un mandat va încasa o indemnizație de aproape 1.550 de lei, cel care a avut două mandate va primi 3.100 de lei, iar cel care a stat în Parlament cel puțin trei mandat ar lua în plus la pensie 4.600 de lei. Finul lui Victor Ponta, Marius Manolache, explica la acea dată că parlamentarii nu se pot compara cu restul cetățenilor și că ei au nevoie de această pensie specială.

Pensiile speciale ale parlamentarilor fuseseră tăiate în 2010 de guvernul Boc. Singurele de care nu se atinseseră atunci cei din PDL erau pensiile speciale ale magistraților.

Iordache, în decembrie 2018: Noi, PSD, vom susține în continuare pensiile speciale

În decembrie 2018, după creșterea salariului minim pe economie, pensiile speciale ale parlamentarilor au crescut din nou.

“E dreptul dumneavoastră să nu vă ridicați indemnizațiile de la casierie de la 1 ianuarie. Noi, PSD, vom susține în continuare pensiile speciale. Avem cea mai mare creștere economică”, explica arogant Florin Iordache poziția PSD, chiar de la tribuna Parlamentului. PSD se afla în continuare sub conducerea lui Liviu Dragnea.

Înfrângerea de la europarlamentare i-a făcut pe social-democrați să își schimbe iar poziția față de pensiile speciale. Nu înainte de a da o Ordonanță de Urgență prin care acorda pensii speciale și primarilor, vicepremarilor și președinților de Consilii Județene. Totul era cuprins în OUG privind Codul Administrativ.

La câteva zile după această Ordonanță de Urgență, ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a vorbit pentru prima dată public despre impozitarea pensiilor speciale. S-au luat în discuție mai multe variante, inclusiv impozitarea progresivă a acestora. În Senat, Liviu Pop a depus un proiect prin care pensiile speciale mai mari de 10.000 de lei urmau să fie impozitate cu 90%.

Cei din PSD recunosc că nu fac acest lucru pentru că ei cred în așa ceva, ci pentru că vine campania electorală. PNL și USR, principalii adversari ai PSD, au cerut și depus în Parlament mai multe proiecte privind eliminarea pensiilor speciale. Chiar dacă ele au fost respinse până în prezent de majoritatea PSD – ALDE, cei din Coaliție susțin că trebuie să vină cu un răspuns la această temă. De aici, a pornit ideea impozitării pensiilor speciale. Pe care PSD promite iar că le taie, deși în ultimii ani a făcut tot ce a putut pentru a le extinde la cât mai multe categorii.

Foto: Inquam Photos

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW