Ministrul Transporturilor, dezinformări și promisiuni fără acoperire pe tema marilor proiecte de infrastructură
Deși s-a remarcat prin ceva mai mult echilibru în declarații decât predecesorul său, actualul ministru al Transporturilor, Lucian Bode, nu se sfiește să propage numeroase informații false în spațiul public, fapt dovedit în urma analizării afirmațiilor sale făcute în această săptămâna, într-o emisiune la Digi 24.
Fake news 1
Lucian Bode – „Noi am venit pe 4 noiembrie anul trecut la guvernare și aveam 94 km de șantiere de autostrăzi și drumuri expres deschise. Am promis că vom ține toate șantierele deschise și am reușit.”
Nu toate șantierele au rămas deschise așa cum spune Lucian Bode. Un exemplu elocvent este cel al lotului Câmpia Turzii – Chețani, unde Straco, firmă aflată în insolvență, a avut un avans al lucrărilor, în perioada noiembrie 2019 – iunie 2020, de doar 0,7%, abandonând efectiv șantierul.
Fake news 2
Lucian Bode – „Pe tronsonul 1 Sibiu – Boița au 24 de luni termen de execuție dar în opinia mea vor termina mult mai repede.”
Potrivit contractului, firma austriacă Porr Construct are termen de proiectare 12 luni, iar de execuție 36 de luni.
Fake news 3
Lucian Bode – „Pe Pitești – Curtea de Argeș au doi ani proiectare, trei ani execuție, dar sunt convins că vor termina proiectarea mult mai repede și putem să discutăm în mai puțin de patru ani finalizarea acestui tronson.”
Pe tronsonul 5 Pitești – Curtea de Argeș, parte a Autostrăzii Sibiu – Pitești, italienii de la Astaldi au termen de 12 luni pentru proiectare și 48 de luni pentru execuție.
Fake news 4
Lucian Bode – „Am reluat procedura de licitație pentru celebra secțiune a urșilor. Noi am reluat procedura de licitație pentru că avem obligația să închidem Lugoj – Deva înainte de expirarea de celui de-al doilea exercițiu financiar european. Acest proiect este fazat din 2007-2014, îl poți faza o singură dată, iar dacă nu finalizăm până în 2023 riscăm să pierdem banii pentru întreg tronsonul, adică 500 de milioane de euro. (…) Noi suntem obligați ca până la sfârșitul anului 2023 să finalizăm lucrările.”
În acest caz avem parte de două inexactități în unul singur. Licitația pentru lotul 2 al Autostrăzii Lugoj – Deva, sectiunea E si finalizarea sectiunii D, a fost fost reluată pe 28 iunie 2019, până să fie numit ministru Lucian Bode. Apoi, termenul de finalizare pentru sfârșitul anului 2023 este imposibil de îndeplinit având în vedere că licitația este blocată de un an, iar termenul de finalizare înscris în caietul de sarcini este de 4 ani din momentul semnării contractului. Prin urmare, chiar dacă va fi semnat contractul pentru acest sector până la finalul anului, un scenariu extrem de optimist, șoseaua de mare viteză la fi finalizată la finele anului 2024.
Fake news 5
Lucian Bode – „Aproximativ 90 de km de autostrăzi și drumuri expres sunt în progres fizic de peste 90%, ceea ce înseamnă că dacă se respectă aceste grafice acești 90 km ar putea fi dați în trafic. Mă refer la Sebeș – Turda 41 km, Autostrada Transilvania 25 km, Centura ocolitoare a Bacăului, respectiv Râșnov – Cristian cu cei 10 km.”
Potrivit datelor publicate de CNAIR, stadiul la zi al loturilor invocate de Lucian Bode este: Sebeș – Turda lotul 1 (89,1%), Sebeș Turda – Lotul 2 (70,54%), Biharia – Borș (99%), Ogra – Câmpia Turzii (93,5%), Varianta de ocolire Bacău (66%), Râșnov – Cristian (34,59%). De asemenea, ministrul dezinformează în privința lungimii loturilor la care face referire. Biharia – Borș și Ogra – Câmpia Turzii, aflate pe Autostrada Transilvania, au împreună 23,25 km, iar lotul Râșnov – Cristian are o lungime de 6,3 km.
Fake news 6
Lucian Bode – „Am semnat în acest an contracte pentru proiectare și execuție pentru 85 de km de autostrada și drum expres iar până la sfârșitul anului credem că putem să avem contracte semnate pentru aproximativ 400 km de autostrăzi și drum expres în România.”
CNAIR a încheiat contracte de la începutul anului pentru proiectarea și execuția unui număr de 75,64 km de autostradă și niciun km de drum expres: Curtea de Argeș – Pitești (30,35km), Târgu Mureș – Ungheni (4,5 km), Chiribiș – Biharia (28,55 km) și Zimbor – Poarta Sălajului (12,24 km).
Fake news 7
Lucian Bode – „Eu mă bucur că am reușit să finalizăm tot ce înseamnă contract de structură, finisaje, automatizări.”
Contractul pentru partea de structură a Magistralei 5 a fost semnat în anul 2011, cel pentru finisaje în 2015, iar cel pentru automatizări în aprilie 2019, până ca Lucian Bode să își preia mandatul. Lucrările pe niciuna din aceste componente nu au fost încheiate. Conform datelor publicate de Metrorex, pentru contractul la structura de rezistența stadiul fizic este de 99% și pentru finisaje 72,9%.
Fake news 8
Lucian Bode – „Pe tronsoanele 1,2,3,4 și 5 din Sibiu – Pitești putem vorbim ca în acest an să fie semnate contractele.”
Pe tronsoanele 1 și 5 sunt semnate contractele pentru proiectare și execuție. Tronsonul 4 este scos la licitație din 2019 iar directoarea CNAIR, Mariana Ioniță, a promis că va fi desemnat un câștigător în perioada următoare. Teoretic s-ar putea semna contractul dacă nu vor fi contestații. Pe de altă parte, tronsoanele 2 și 3, considerate cele mai dificile din această autostradă, sunt încă departe de a avea un constructor desemnat. CNAIR a renunțat să mai scoată la licitație studiul geotehnic, după ce prima procedură a fost anulată din cauza faptului că nu a existat niciun ofertant. Potrivit Asociației Pro Infrastructură, motivul este că prețul oferit de compania de drumuri a fost mult prea mic față de cel practicat în piață. Cu toate că documentația pentru cele două tronsoane montane este incompletă, Mariana Ioniță a declarat că ar vrea să le scoată totuși la licitație până la sfârșitul anului. Având în vedere anvergura proiectului, procedura de desemnare a unui câștigător se poate întinde pe minim un an, fără să fie luată în calcul perioada de soluționare a eventualelor contestații.
Fake news 9
Lucian Bode – „Noi nu vorbim doar de 3 km rețeaua nouă. Noi vorbim de cei 19,5 km Gara de Nord până la Mogoșoaia, la Mogoșoaia un racord de 4 km, plus cei 3 km spre Otopeni.”
Proiectul căii ferate Gara de Nord – Aeroportul Henri Coandă cuprinde dublarea liniei de cale ferată pe porțiunea Mogoșoaia – Balotești (7,9 km) și racordul la Terminalul 1 (2,95 km).
Fake news 10
Lucian Bode – „Cred că în jur de 15 – 17 minute va dura o călătorie va dura o călătorie cu trenul de la Otopeni la Gara de Nord.”
În toate comunicările publice reprezentanții CFR au vorbit despre o durată a parcursului de 22 de minute.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More on on that Topic: mainnews.ro/ministrul-transporturilor-dezinformari-si-promisiuni-fara-acoperire/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here to that Topic: mainnews.ro/ministrul-transporturilor-dezinformari-si-promisiuni-fara-acoperire/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on to that Topic: mainnews.ro/ministrul-transporturilor-dezinformari-si-promisiuni-fara-acoperire/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/ministrul-transporturilor-dezinformari-si-promisiuni-fara-acoperire/ […]