Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Prima reacție a lui Lucian Bode, după ce UBB a stabilit că a plagiat: Comisia a folosit norme actualizate în 2020-2022 pentru o lucrare din 2018

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 11 ianuarie 2023 Etichete: , , ,

După ce Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai a stabilit miercuri, 11 ianuarie, că teza sa de doctorat conține fragmente de text plagiate, ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, se apără, spunând că verificarea nu este una corectă pentru că s-ar fi făcut în baza unor norme actualizate ulterior.

Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a decis miercuri, 11 ianuarie, că teza de doctorat a ministrului afacerilor interne, Lucian Bode, conține fragmente de text plagiate din alte lucrări și grave erori de citare, care pot fi încadrate sub umbrela extinsă a noțiunii de plagiat.

Este cea de a doua decizie a Universității Babeș-Bolyai care vizează teza de doctorat a ministrului Lucian Bode, coordonată de rectorul Academiei SRI, Adrian Ivan. În prima, venită ca urmare a unor probe adunate de USR, comisia a stabilit un procent de 2,95% drept conținut plagiat și similitudini. Imediat după ministrul a ieșit public și a salutat verdictul.

Într-un raport de 14 pagini, Comisia de etică a UBB, în care au fost cooptați și experți internaționali, arată că teza „Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI. România în context european actual”, semnată de Lucian Bode, conține două tipuri de abateri: plagiat și citare defectuoasă sau incorectă (grave erori de citare, încadrate uneori sub umbrela extinsă a noțiunii de plagiat).

Bode se apără

De cealaltă parte, Lucian Bode spune că nu a plagiat, susținând că verificările s-ar fi făcut în baza unor norme actualizate în perioada 2020-2022, în condițiile în care teza sa a fost susținută în 2018.

„Este absolut uluitor demersul de analizare a unei lucrări redactate în 2018 folosind norme actualizate în 2020-2022. E un precedent extrem de periculos nu doar pentru lumea academică, dar și pentru principiile care guvernează statul de drept. Vorbim despre aplicarea retroactivă a unor norme, fapt care plasează sub același stigmat toate lucrările redactate înainte de 2022. Este o fractură logică și un demers absurd pe care nu îl poate accepta nimeni ca fiind valid sau legitim. Metoda de citare folosită este în deplină concordanță cu standardele academice de la momentul susținerii tezei în 2018. Este o realitate pe care o voi repeta ori de câte ori va fi nevoie. Sintagma ‘profund viciată’ e o apreciere subiectivă a Comisiei, o judecată de valoare goală de semnificație academică, cât timp normele au fost respectate”, a scris Lucian Bode, pe pagina sa de Facebook, la scurt timp după anunțarea verdictului.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW