Sunday, November 24, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Planul Comisiei Europene de reducere a consumului de gaze cu 15%, întâmpinat cu critici de statele membre ale UE

By Matthew Garvey , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 25 iulie 2022

Propunerea Comisiei Europene (CE), de reducere a consumului de gaze cu 15%, ce ar urma să fie discutată marți, 26 iulie, de miniștrii energiei din statele membre ale Uniunii Europene, a fost întâmpinată cu critici de oficialii din Franța, Spania, Portugalia și Grecia, notează Reuters.

Oficialii francezi din Ministerul Energiei au declarat pentru Reuters că se opun planului Comisiei Europene de uniformizare a reducerii consumului și au cerut ca eventualele ținte impuse de reprezentanții UE să ia în calcul capacitatea de export a fiecărei țări în parte.

Grecia, țară care se bazează în proporție de 40% pe gazul importat din Federația Rusă, este un alt stat care se opune planului CE.

Grecia va încerca să schimbe propunerea mâine (n.r. marți), în așa fel încât să fie exceptată de la tăierile de consum”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Atena, Giannis Oikonomou.

Printre statele care au criticat propunerea Comisiei se mai numără Spania și Portugalia, în timp ce diplomați din Danemarca, Italia, Malta și Polonia au precizat că sunt reticenți în ceea ce privește planul executivului european.

Context

Comisia Europeană a propus, pe 20 iulie, un plan de reducere a cererii de gaze, pentru a pregăti Uniunea Europeană (UE) de reduceri suplimentare de aprovizionare din Federația Rusă. 

Noul regulament stabilește ca obiectiv pentru toate statele membre să reducă voluntar cererea de gaze cu 15% între 1 august 2022 și 31 martie 2023.

„Acționarea promptă poate reduce atât riscul, cât și costurile pentru Europa în cazul unei perturbări ulterioare sau totale, consolidând reziliența energetică europeană (…)Toți consumatorii, administrațiile publice, gospodăriile, proprietarii de clădiri publice și furnizorii de energie sunt capabili și ar trebui să ia măsuri pentru economisirea gazelor”, se arată în comunicatul de presă transmis de Comisia Europeană.

În forma actuală, statele membre vor trebui să-și actualizeze planurile naționale de urgență până la sfârșitul lunii septembrie pentru a arăta cum intenționează să atingă obiectivul de reducere și ar trebui să raporteze Comisiei progresele la fiecare două luni. Statele membre care solicită furnizarea solidară de gaze vor fi obligate să demonstreze măsurile pe care le-au luat pentru a reduce cererea pe plan intern.

Propunerea a fost lansată de Republica Cehă, țară ce deține președinția Consiliului Uniunii Europene.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] There you can find 82431 additional Info to that Topic: mainnews.ro/planul-comisiei-europene-de-reducere-a-consumului-de-gaze-cu-15-intampinat-cu-critici-de-statele/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW