Angajații ministerului Fondurilor Europene vin în ajutorul managerilor spitalelor pentru a accesa mai rapid finanţările
Angajații ministerului Fondurilor Europene îi vor ajuta pe managerii spitalelor să acceseze mai rapid finanţările. Aceștia vor oferi sprijin informatic la faţa locului şi în sistem videoconferinţă.
Spitalele vor putea deconta cheltuielile eligibile începând cu data de 1 februarie, valoarea maximă a fiecărui proiect fiind de 45 milioane de euro.
„Pentru facilitarea accesării cât mai rapide a celor 350 de milioane de euro puse la dispoziţia spitalelor din reţeaua Covid-19, angajaţii Ministerului Fondurilor Europene vor oferi sprijin informatic la faţa locului şi în sistem videoconferinţă, astfel încât managerii spitalelor să depună rapid proiectele în aplicaţia informatică MySMIS prin care sunt gestionate cererile de finanţare”, arată un comunicat emis, luni, de minister.
Unităţile spitaliceşti pot deconta inclusiv achiziţiile făcute începând cu data de 1 februarie 2020, valoarea maximă a unui proiect fiind de 45 milioane de euro
„La data promisă, adică pe 15 aprilie, am lansat în dezbatere publică Ghidul care reglementează în cel mai scurt timp posibil modul de acordare a finanţărilor pentru achiziţia de echipamente medicale şi de protecţie pentru spitalele din reţeaua Covid-19. Unităţile spitaliceşti pot deconta inclusiv achiziţiile făcute începând cu data de 1 februarie 2020, valoarea maximă a unui proiect fiind de 45 milioane de euro”, a declarat ministrul Marcel Boloş.
Marcel Boloș mai spune că în intervalul 21-24 aprilie toate unităţile spitaliceşti vor fi contactate prin videoconferinţă de echipe mixte de experţi care vor oferi asistenţă în utilizarea sistemului informatic în care se încarcă proiectele.
„Oriunde există solicitări exprese şi autorităţile permit accesul, angajaţii Ministerului se vor deplasa fizic pentru acordarea suportului tehnic. Ne asigurăm astfel că proiectele pot fi depuse repede şi medicii sunt concentraţi să salveze vieţi”, afirmă Boloş.
Reprezentanţii spitalelor pot adresa întrebări la adresa de email covid19.sanatate@fonduri-ue.ro sau direct din formularul de pe pagina ministerului.
„Echipa formată din reprezentanţi ai MFE prin Autoritatea de Management Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi ai Ministerului Sănătăţii răspunde în maxim 24 de ore solicitărilor. Până în prezent au fost primite peste 50 de solicitări de la unităţi spitaliceşti din întreaga ţară”, mai informează ministerul.
MySMIS este platforma prin care se depun, se evaluează şi se implementează proiectele finanţate din fondurile europene. Momentan pe această aplicație sunt înregistraţi 29.095 utilizatori care au încărcat peste 2.033.650 de documente începând cu anul 2016.
„Presiunea cauzată de pandemia actuală şi de perspectivele viitoarei economii digitale ne-a ajutat să începem probabil cel mai amplu proces de transparentizare şi de debirocratizare a sistemului informatic din minister. Una dintre priorităţile asumate este simplificarea procedurilor şi reducerea semnificativă a utilizării documentelor în format tipărit pentru a uşura atât munca beneficiarilor, cât şi pentru a facilita evaluarea şi implementarea proiectelor”, afirmă Marcel Boloş.
sursa foto: Inquam Photos/Alberto Grosescu
Comentarii
… [Trackback]
[…] There you will find 37416 more Info on that Topic: mainnews.ro/angajatii-ministerului-fondurilor-europene-vin-in-ajutorul-managerilor-spitalelor-pentru-a-accesa-mai-rapid-finantarile/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/angajatii-ministerului-fondurilor-europene-vin-in-ajutorul-managerilor-spitalelor-pentru-a-accesa-mai-rapid-finantarile/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/angajatii-ministerului-fondurilor-europene-vin-in-ajutorul-managerilor-spitalelor-pentru-a-accesa-mai-rapid-finantarile/ […]