Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Zelenski spune că are o relaţie sinusoidală cu Germania şi tot timpul „trebuie să-l convingă” pe Scholz să ajute Ucraina

By news.ro , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 10 februarie 2023 Etichete: , ,

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris relaţia sa cu Germania ca fiind una cu suişuri şi coborâşuri, spunând, într-un interviu acordat publicaţiei Der Spiegel, că „trebuie să-l convingă în mod constant” pe cancelarul german Olaf Scholz să ajute Ucraina spre binele Europei, relatează Reuters.

„Trebuie să fac presiuni pentru a ajuta Ucraina şi să-l conving constant că acest ajutor nu este pentru noi, ci pentru europeni”, a declarat Zelenski pentru Der Spiegel. „Relaţia noastră cu Germania merge în valuri, este în sus şi în jos”, spune liderul de la Kiev.

Zelenski este recunoscător Germaniei că a trimis sistemele de apărare aeriană IRIS-T, despre care a spus că au salvat vieţi, dar a dezvăluit că dezbaterea privind trimiterea de tancuri a readus relaţia cu Berlinul într-o „fază dificilă”.

Zelenski a avut ocazia să treacă din nou într-o fază mai bună a relaţiei cu Germania miercuri seara, la Paris, unde a avut un dineu de lucru cu preşedintele Emmanuel Macron la care a fost invitat şi cancelarul german Olaf Scholz.

Chiar şi înainte de decizia Germaniei de la sfârşitul lunii ianuarie de a trimite tancuri Leopard 2 în Ucraina, Germania era al doilea cel mai mare donator de echipamente militare pentru Ucraina, după Statele Unite, potrivit Institutului Kiel pentru Economie Mondială. Dar timpul necesar pentru luarea deciziilor privind trimiterea de echipamente, inclusiv sisteme de apărare antiaeriană IRIS-II şi vehicule de luptă pentru infanterie Marder, a provocat critici din partea unor aliaţi, notează Reuters.

Scholz a criticat competiţia publică dintre unele ţări cu privire la cine poate livra are mai multe şi mai bune, spunând că deciziile trebuie luate în mod confidenţial şi comunicate împreună.

Sursă foto: Uniunea Europeană

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW