Zboruri suspendate, marți, deasupra orașului Sankt Petersburg / Care au fost motivele
Aeroportul Pulkovo din Sankt Petersburg a fost închis în dimineața zilei de marți, 28 februarie, după ce Ministerul Apărării din Federația Rusă a transmis că condus o serie de exerciții militare ale forțelor aeriene ruse, relatează Reuters. Inițial, existau zvonuri că în spațiul aerian al orașului rus ar fi fost descoperit un obiect zburător neidentificat.
Spațiul aerian al orașului Sankt-Petersburg a fost închis timp de câteva ore, iar avioanele care aveau ca destinație Aeroportul Pulkovo au fost nevoite să se întoarcă din locul în care decolaseră inițial.
Deși autoritățile ruse au transmis pe canalele oficiale că zborurile au fost suspendate, nu au precizat și motivul. Astfel, în presa rusă necontrolată de stat au apărut zvonuri conform cărora în spațiul aerian al orașului Sankt Petersburg a fost descoperit un obiect zburător neidentificat.
Ulterior, după ce au fost reluate zborurile deasupra metropolei, Ministerul rus al Apărării a transmis că a condus exerciții militare cu aeronave de interceptare.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a transmis că președintele Vladimir Putin a fost „informat complet” asupra situației.
Sursă foto: Pixabay
Comentarii