Aproape 30.000 de persoane față de care s-a dispus izolarea sau carantina, verificate luni/ Au fost aplicate aproape 5.000 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor impuse de autorități
Aproape 12.000 de polițiști au fost la datorie, luni, pentru a menține ordinea publică, verificând dacă persoanele aflate în izolare sau carantină respectă măsurile impuse de autorități în contextul instituirii stării de urgență pe teritoriul României. Oamenii legii au verificat și unitățile comerciale, pentru combaterea criminalității economice.
Polițiștii au acționat în sistem intregrat cu celelate structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, ale Poliției Locale și ale Ministerului Apărării Naționale, în cadrul dispozitivului de ordine și siguranță publică, atât pentru respectarea Ordonanțelor Militare, cât și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
În ultimele 24 de ore, polițiștii au verificat aproape 30.000 de persoane faţă de care s-a dispus izolarea sau carantina și au fost preluate și însoțite, din zonele de frontieră, 457 de autovehicule.
De asemenea, au constatat 4 infracțiuni la art. 352 Cod Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor.
Tot în cursul zilei de ieri, în urma verificărilor în teren, au fost aplicate 4.668 de sancțiuni contravenționale persoanelor care nu respectau prevederile privind restricționarea circulației.
129 de persoane au fost prinse în flagrant delict, în timp ce comiteau infracțiuni sau imediat după aceea și alte 5 persoane urmărite au fost depistate.
În trafic, polițiștii au constatat 125 infracțiuni rutiere, fiind reținute 186 de permise și retrase 110 certificate de înmatriculare.
Inquam Photos / Octav Ganea