Volodymyr Zelenskiy, despre primul transport maritim de grâne ucrainene: Nu înseamnă nimic. Economia Ucrainei e în comă
Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskiy, a transmis miercuri, 3 august, că primul transport maritim de cereale ucrainene „nu înseamnă nimic”, atât timp cât reprezintă doar o fracțiune din recolta pe care Kievul trebuie să o vândă pentru a-și salva economia distrusă de invazia declanșată de Vladimir Putin pe 24 februarie, potrivit Reuters.
Declarația a fost făcută în cadrul unei intervenții video pentru un grup de studenți australieni.
„Recent, mulțumită parteneriatului ONU cu Turcia, am trimis pe mare prima navă care livrează grâne (n.r. de la declanșarea invaziei), dar nu înseamnă nimic. Sperăm că transporturile vor continua”, le-a transmis Zelenskiy.
Președintele ucrainean a precizat că țara sa ar trebui să exporte 10 milioane de tone de grâu pentru a-și reduce deficitul bugetar, ce ajunge la aproximativ 5 miliarde de dolari pe lună.
„Războiul…aproape ne-a omorât economia. E în comă. Blocada rusă asupra porturilor este o pierdere grea pentru economia ucraineană”, a mai transmis liderul de la Kiev, avertizând că Rusia ar putea bloca exporturile ucrainene, în ciuda acordului semnat la Istanbul.
Nava Razoni, ce a părăsit luni portul din Odessa, a trecut de inspecțiile autorităților turce și se îndreaptă spre Tripoli, Liban. A fost încărcată cu 26,527 de tone de porumb.
Potrivit unui oficial turc, câte trei nave ar urma să părăsească porturile ucrainene în fiecare zi, iar ministrul ucrainean al Infrastructurii a precizat că alte 17 nave așteaptă undă verde pentru a naviga pe Marea Neagră.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a avertizat, marți, că acordul pentru reluarea exporturilor de cereale ucrainene ar putea da greș, dacă Occidentul nu va aplica componenta prin care reduce sancțiunile aplicate exporturilor de cereale și îngrășăminte ruse.
Sursă foto: Facebook/ Володимир Зеленський
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/volodymyr-zelenskiy-despre-primul-transport-maritim-de-grane-ucrainene-nu-inseamna-nimic-economia-ucrainei-e-in-coma/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/volodymyr-zelenskiy-despre-primul-transport-maritim-de-grane-ucrainene-nu-inseamna-nimic-economia-ucrainei-e-in-coma/ […]