Vlad Gheorghe a depus plângere penală împotriva lui Marcel Ciolacu în legătură cu zborurile private către Nisa
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe a anunțat luni că a depus o plângere penală împotriva premierului Marcel Ciolacu, pe care îl acuză de fals în declarații. Plângerea vizează faptul că Ciolacu nu a declarat, conform legii, zborurile private către Monaco, care ar fi fost plătite de compania Nordis și oferite ca „un cadou”.
Acțiunea lui Vlad Gheorghe vine în contextul unei investigații realizate de G4Media, care a dezvăluit că în 2022 Marcel Ciolacu, alături de ministrul transporturilor Sorin Grindeanu și Alfred Simonis, a călătorit de mai multe ori cu un jet privat închiriat de Nordis de la compania Țiriac Air. Una dintre aceste deplasări a avut ca destinație Monaco, la Marele Premiu de Formula 1, unde premierul ar fi fost însoțit de familie.
@vlad.gheorghe I-am depus plângere penală lui Ciolacu pentru fals în declarații. Căci se pare că nici nu vrea să-și amintească și nici nu a precizat în declarația de avere că a zburat la Monaco, la Marele Premiu de Formula 1, pe banii oamenilor țepuiți de Nordis, cu avionul privat al acestei companii. Haideți să le luăm banii și averile nejustificate acestor țepari și să nu alegem în fruntea țării un președinte penal! #vladvoceata #vladspunedrept #aflaceconteaza #marcelciolacu #Nordis #Vicol #avionprivat #tepari #presedinteleromaniei #ialebanii #ia_lebanii #averinejustificate #indreptamromania #fiiinformat #iaatitudine #aflapetiktok ♬ original sound – Vlad Gheorghe
„Premierul „socialist”, care pretinde că apără drepturile cetățenilor, s-a plimbat cu avionul privat pe banii celor păcăliți cu apartamentele Nordis,” a declarat Vlad Gheorghe. El susține că premierul a încălcat legea prin omisiunea de a menționa acest beneficiu în declarația de avere, ceea ce constituie o infracțiune de fals în declarații.
Vlad Gheorghe consideră că acest caz reprezintă „un exemplu clar de abuz și corupție,” solicitând autorităților să investigheze legalitatea acțiunilor premierului.
foto: Facebook/Vlad Gheorghe
Comentarii