VIDEO Intervenție controversată a ISU la un incendiu în urma căruia o femeie a murit / Șeful ISU Dobrogea: Este o eroare în comunicat. Autoscara a plecat mai târziu
Un incendiu s-a produs marți dimineață într-un apartament din Constanța, în urma căruia o femeie a murit după ce s-a aruncat de la etajul 6 al unui bloc de locuințe pentru a scăpa de flăcări. Incidentul s-a produs sub ochii pompierilor care așteptau o autoscară trimisă pentru a salva victima.
ISU a anunțat, inițial, că femeia s-a aruncat de la balcon la ora 9:25, în timp ce autoscara a ajuns la fața locului la ora 9:27. Ulterior, au apărut imagini cu autoscara în timp ce se deplasa către incident la ora 9:40.
„Este o eroare în sensul că noi am cules datele de la dispecerate, iar subunitatea de la Palas, inițial, așa ne-a comunicat. Autoscara a plecat mai târziu, dar, oricum, chiar dacă pleca în timp util, ajungea mai târziu decât momentul în care victima a sărit”, a declarat Cristian Amarandei, șeful ISU Dobrogea, pentru MainNews.ro.
La nivelul conducerii ISU Dobrogea a fost demarată o anchetă internă pentru a stabili cine se face vinovat de erorile prezente în comunicatul transmis de ISU, a precizat colonelul Cristian Amarandei.
„Problema este că alertarea s-a făcut cu întârziere și vrem să vedem cine se face vinovat, nu putem accepta asemenea moduri neprofesioniste de a ne îndeplini atribuțiile. Sunt domenii foarte sensibile, unde timpul de răspuns este delicat”, a adăugat șeful ISU Dobrogea.
A fost deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă și distrugere.
Redăm, în totalitate, comunicatul transmis inițial de ISU Dobrogea
Referitor la incendiul produs în această dimineață în municipiul Constanța, care s-a manifestat într-un apartament situat la etajul 6 al unui bloc de locuințe, facem următoarele precizări:
• Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost preluat de dispecerul ISU Constanța la ora 09.14
• La ora 09.15 au fost alertate simultan următoarele echipaje: 1 ambulanță SMURD tip B2, 2 autospeciale de stingere și 1 autoscară.
• Ambulanța SMURD tip B2 și cele 2 autospeciale de stingere au fost alertate din cadrul Detașamentului de Pompieri Sublocotenent Fripis Marius Daniel Constanța Oraș, care se află la aproximativ 2 km față de locul producerii incendiului. Primul echipaj care a ajuns la locul intervenției a fost ambulanța SMURD tip B2, la ora 09.21
• Având în vedere că la Detașamentul de Pompieri Sublocotenent Fripis Marius Daniel Constanța Oraș nu există autoscară, aceasta a fost alertată din cadrul Detașamentului de Pompieri Palas.
• Autoscara a ajuns la locul intervenției la ora 09.27, distanța parcursă fiind de 8 km. Ora la care femeia s-a desprins de la balcon a fost 09.25
• Forțele aflate la locul intervenției în momentul sosirii autoscării erau 2 autospeciale de stingere, 1 ambulanță SMURD tip B, precum și 2 ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță.
• La nivelul județului Constanța există 3 autoscări, repartizate astfel încât să acopere întreaga zonă de competență, astfel: Cernavodă, Medgidia și Constanța.
Sursă foto: Ziarroman.ro
Comentarii
[…] CITEȘTE ȘI:VIDEO Intervenție controversată a ISU la un incendiu în urma căruia o femeie a murit / Șeful ISU Dobrogea: Este o eroare în comunicat. Autoscara a plecat mai târziu […]
… [Trackback]
[…] There you will find 16528 additional Info to that Topic: mainnews.ro/video-interventie-controversata-a-isu-la-un-incendiu-in-urma-caruia-o-femeie-a-murit-seful-isu-dobrogea-este-o-eroare-in-comunicat-autoscara-a-plecat-mai-tarziu/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here to that Topic: mainnews.ro/video-interventie-controversata-a-isu-la-un-incendiu-in-urma-caruia-o-femeie-a-murit-seful-isu-dobrogea-este-o-eroare-in-comunicat-autoscara-a-plecat-mai-tarziu/ […]