Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Liviu Dragnea are câștig de cauză: Instanța a decis să îi recunoască drept muncite zilele în care i-a fost îngrădit acest drept

By Vîrban Robert , in Justitie Politic Stirile zilei , at 23 aprilie 2021

Liviu Dragnea este tot mai aproape să iasă din închisoare. Judecătoria Sector 5 a decis, vineri, să îi recunoască drept muncite zilele în care i-a fost îngrădit acest drept. 

Zilele muncite ajută o persoană condamnată să iasă mai repede din închisoare, pentru că pot fi scăzute din pedeapsa de executat. Peste câteva zile, în 27 aprilie, Judecătoria Sectorului 5 va decide dacă Liviu Dragnea poate fi eliberat condiționat.

Liviu Dragnea execută pedeapsa de 3 ani și 6 luni de închisoare, primită în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman.

„În baza art. 56 din Legea nr. 254/2013 admite în parte contestaţia formulată de petentul condamnat DRAGNEA NICOLAE LIVIU în contradictoriu cu ADMINISTRAŢIA PENITENCIARULUI RAHOVA împotriva Încheierii nr. 282/2021 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Rahova. Desfiinţează, în parte, încheierea atacată şi rejudecând: obligă Administraţia Penitenciarului Rahova Bucureşti să recunoască petentului zilele câştig din muncă pe care le-ar fi realizat în perioadele 02.07.2020-15.09.2020 şi 16.09.2020-28.01.2021, pentru care s-a constatat în mod definitiv încălcarea dreptului la muncă prin sentinţa penală nr. 1905/2020 a Judecătoriei Sectorului 5 şi prin sentinţa penală nr. 45/15.01.2021 a Judecătoriei Sectorului 5, cu excluderea perioadei 12.12.2020-06.01.2021 (în care petentul a fost internat la Penitenciarul Spital Jilava şi Penitenciarul Spital Rahova), folosind acelaşi algoritm de calcul expus la pct. 1 în adresa nr. 35451/PBRB/2021 emisă la cererea instanţei de Directorul Penitenciarului Rahova.
Respinge contestaţia formulată de petent cu privire la perioada 12.12.2020-06.01.2021 (perioadă în care petentul a fost internat la Penitenciarul Spital Jilava şi Penitenciarul Spital Rahova), ca neîntemeiată.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, la data de 23.04.2021”, se arată în minuta instanței.

Sancționat și lăsat fără muncă

Liviu Dragnea a fost sancționat după acordarea unui interviu la un post de televiziune. Ulterior, a dat în judecată autoritățile care i-au ridicat dreptul.

Fostul șef PSD a câștigat două procese pe această temă. Acum, apărarea sa invocă faptul că, din cauza faptului că deciziile instanței nu au fost puse în aplicare, nu a putut munci și, astfel, a pierdut respectivele zile. Este motivul pentru care cere ca instanța să le recunoască drept muncite.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW