Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Vasile Dîncu, despre amânarea alegerilor parlamentare: Cred că ar trebui discutat acest lucru în procedură de urgenţă

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 2 octombrie 2020 Etichete: ,

Vasile Dîncu susține că Guvernul ar trebui să prezinte scenarii privind situația pandemiei de coronavirus, în contextul stabilirii datei alegerilor parlamentare. Președintele Consiliului Național al PSD este de părere că proiectul ce presupune ca alegerile generale să se desfășoare pe 14 martie 2021 ar trebui dezbătut în procedură de urgență.

Vasile Dîncu a declarat că proiectul privind stabilirea datei alegerilor parlamentare pe data de 14 martie 2021, inițiat de Adrian Dohotaru, ar trebui discutat în procedură de urgență.

Eu cred că este foarte puţin timp, după cum ştiu că sunt termenele în Constituţie pentru aceasta şi în legile electorale pentru acest lucru, aşa încât cred că ar trebui discutat acest lucru în procedură de urgenţă. Dacă tot există acest proiect, dacă există şi în opinia publică un curent pentru acest lucru, atunci va trebuie să ne punem la masa negocierilor cu celelalte partide şi să vedem dacă se poate face ceva. Pentru că trebuie făcut cu siguranţă rapid. Nu se poate discuta la infinit acest proiect”, a declarat Vasile Dîncu.

CITEȘTE ȘI: Senat: Propunere legislativă pentru stabilirea datei alegerilor parlamentare – 14 martie 2021 / Care sunt motivele invocate de inițiatorul legii

Președintele Consiliului Național al PSD este de părere că Guvernul ar trebui să lanseze scenarii privind situația pandemiei de coronavirus din luna decembrie, pentru a lua o decizie bazată pe cifre.

Eu nu spun că ar trebui amânate alegerile pur şi simplu pentru că vrem noi. Aşa cum v-am spus există şi argumente pro şi argumente contra, dar Guvernul ar trebui să se gândească foarte bine pentru că nu am văzut să aibă prognoze în care să spună, aşa cum a fost în această vară, cu începerea şcolii sau cu alte proiecte care trebuiau să fie făcute imediat – se spunea mereu «depinde». Nu există strategie. Ar trebui Guvernul să ne prezinte de exemplu trei scenarii pentru perioada decembrie, atunci când ar trebui să se întâmple alegerile şi să ne spună «dacă numărul de cazuri este de 2.500, 3.000 sau 4.000 pe zi, atunci nu putem să ţinem alegerile şi trebuie să le amânăm. Dacă rămâne la 1.500 sau este sub 1.000 facem altceva.». Aşa se procedează în toate ţările din Europa în ultima perioadă, se lucrează cu metoda scenariilor. La noi merge numai cu speranţă, ori speranţa guvernanţilor că este mai bine nu este o strategie. Întotdeauna speranţa folosită ca strategie duce la un eşec”, a adăugat Vasile Dîncu.

Sursă foto: revista22.ro

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Here you can find 60817 additional Info on that Topic: mainnews.ro/vasile-dincu-despre-amanarea-alegerilor-parlamentare-cred-ca-ar-trebui-discutat-acest-lucru-in-procedura-de-urgenta/ […]

  • … [Trackback]

    […] There you will find 6236 more Information on that Topic: mainnews.ro/vasile-dincu-despre-amanarea-alegerilor-parlamentare-cred-ca-ar-trebui-discutat-acest-lucru-in-procedura-de-urgenta/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/vasile-dincu-despre-amanarea-alegerilor-parlamentare-cred-ca-ar-trebui-discutat-acest-lucru-in-procedura-de-urgenta/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *