Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Valeriu Zgonea, condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență

By Daniela Eremia , in Justitie Stirile zilei , at 3 februarie 2020 Etichete: , , ,

Tribunalul București va anunța, luni, primul verdict în dosarul în care fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, este acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

UPDATE: Tibunalul București a decis ca Valeriu Zgonea să fie condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut pe data de 20 ianuarie, la Tribunal București, o pedeapsă orientată spre mediu cu executare în dosarul în care este implicat Valeriu Zgonea.

Din perioada în care a fost președinte al Camerei Deputaților, procurorii au invocat o convorbire telefonică între Zgonea și Dobrică, în care sunt pomenite numele lui Ciolacu și Dragnea.

„Am susținut întotdeauna actul de justiție. Eu eram vicepreședintele organizației județene Dolj, Dumitru Dobrică era vicepreședintele organizației județene Buzău. Eu nu am adus pe nimeni de pe stradă. Am fost prieteni. Eu nu am știut că el a fost șantajat la DNA Ploiești și amenințat că-și pierde afacerea. Că fiica sa era chemata la DNA, cu mass media acolo. Dacă angajații erau chemați toți la DNA, se ducea toată afacerea.

Toate problemele pe care dumneavoastră le-ați cerut arată că eu sunt nevinovat. Domnul Dobrică a spus că a fost șantajat. Și eu și familia mea, am fost supuși unui atac meciatic fără precedent. Am fost acuzat de fapte pe care nu le-am făcut.

Am încredere că, din păcate pentru mine, dumneavoastră aveți posibilitatea de a arăta abuzurile DNA. Cred cu tărie în actul de justiție. Zgonea, sunt nevinovat”, a precizat Valeriu Zgonea.

În ianuare 2018 fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a fost trimis în judecată de către procurorii DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi primit de la fostul consilier judeţean din Buzău Dumitru Dobrică peste 62.000 de lei, după ce i-a promis angajarea unei rude într-o funcţie importantă, prin exercitarea influenţei asupra unor funcţionari publici.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *