Friday, May 27, 2022
Jurnalism corect


USR: Este cazul ca responsabilii pentru această situație să-și asume vina și, dacă există onoare, să-și prezinte demisia

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 14 septembrie 2020 Etichete: , ,

USR cere demisia celor responsabili de începutul noului an școlar, susținând că în sistemul de educație domnește haosul. Reprezentanții partidului subliniază că peste 800 de școli au toaletă în curte și nu au apă curentă, iar tabletele promise de Guvern nu au ajuns, încă, la beneficiari.

Uniunea Salvați România subliniază că în sistemul de educație din România domnește haosul, ținând cont că peste 800 de școli au toalete în curte, tabletele promise de Guvern nu ajuns la beneficiari, iar triajul epidemiologic ar fi un deziderat, deoarece în școli nu sunt suficiente cadre medicale.

După ce Dacian Cioloș, liderul PLUS, a cerut demisia de onoare a Monicăi Anisie și PSD i-a cerut lui Ludovic Orban să o demită pe Ministrul Educației, a venit rândul partidului USR să solicite demisia celor responsabili de începutul noului an școlar.

CITEȘTE ȘI: PSD îi cere premierului Ludovic Orban să o demită pe Monica Anisie / Cine a mai cerut demisia ministrului Educației

Pentru 2,8 milioane de preșcolari și elevi, astăzi este începutul unui nou an școlar. Pentru ei, pentru părinții și bunicii lor, dar și pentru cadrele didactice, este un început de an școlar cu mai puțină bucurie și cu foarte multă incertitudine, cu nenumărate temeri și lipsuri.

Avem încă peste 800 de școli cu toaleta în curte și fără apă curentă. Cele peste 250.000 de tablete de care se tot vorbește de luni bune sunt, în continuare, doar un vis frumos. Oricum, nu este rezolvată nici problema conectării tuturor școlilor la internet.

Scenariul după care funcționează școlile se schimbă de la o zi la alta, iar triajul epidemiologic este, în continuare, mai mult un deziderat, în condițiile în care nu există în unitățile de învățământ suficiente cadre medicale. Despre măști, ce să mai vorbim, în condițiile în care nici manualele nu au fost asigurate pentru toți elevii.

La șase luni de la declanșarea pandemiei și în ciuda promisiunilor repetate constant peste vară cum că școlile vor fi bine pregătite pentru noul an școlar și pentru predarea online, în sistemul de Educație domnește haosul.

Este cazul ca responsabilii pentru această situație să-și asume vina și, dacă există onoare, să-și prezinte demisia.

(…)Elevii, părinții și profesorii nu au nevoie de jocuri politice și calcule electorale, ci de soluții”, se arată în mesajul publicat de USR pe Facebook.

CITEȘTE ȘI: ANALIZĂ – Unde vor învăța elevii pe timp de pandemie: Una din patru școli românești nu are dotări pentru spălarea mâinilor cu apă și săpun | Educație online în țara în care o treime dintre copii trăiesc sub pragul sărăciei și 150.000 adorm flămânzi

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW