USR a decis să nu participe la negocierile de luni pentru formarea noului Guvern
USR a decis luni, 16 noiembrie, să nu participe la noua rundă de negocieri între reprezentanții PSD, PNL, USR și UDMR pentru împărțirea ministerelor, programată la ora 18:00. Reprezentanții USR susțin că partidul nu poate intra la guvernare, fără a avea clar stabilit programul de fiscalitate pentru reducerea deficitului bugetar.
„USR a luat decizia, în Biroul Naţional, de a nu discuta împărţirea funcţiilor într-un nou guvern fără să existe un plan agreat care să scoată România din profunda criză a bugetului de stat. USR consideră că importante sunt reformele care trebuie făcute de noul guvern, precum şi un buget corect care să le susţină, nu împărţirea de funcţii şi portofolii. Este absurd să discutăm nume de miniştri înainte să avem un program serios de guvernare. Nu punem carul înaintea boilor”, a transmis formațiunea politică printr-un comunicat de presă.
În comunicatul de presă emis înainte de întâlnire, USR precizează că „a cerut încă de acum 5 zile ca toate datele legate de execuția bugetară la zi, precum și de proiectul unui buget realist pe 2025, ca bază a reformelor de care statul român are nevoie. Actualul ministru al Finanțelor, Marcel Boloș, a venit în această dimineață cu o serie de cifre contradictorii la întâlnirea de la Guvern și a vorbit despre creșteri de taxe, nu de reduceri ale cheltuielilor statului. Nu putem fi de acord ca tot cetățenii plătitori de taxe să ducă greul deciziilor greșite luate de partidele care se întâlnesc de la ora 18:00 pentru a împărți funcții”.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea