USR a acuzat că teza de doctorat a lui Lucian Bode „este un plagiat rușinos”. Cum a răspuns ministrul de Interne
USR, prin vocea fostului ministru Cristian Ghinea, a acuzat luni, 17 septembrie, că teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, conține „pasaje întregi de text preluat de pe Wikipedia” sau din alte surse online, ce nu ar fi marcate în mod corespunzător. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde Lucian Bode și-a susținut doctoratul, a anunțat că va analiza lucrarea ministrului.
„La o primă analiză, este clar un plagiat rușinos, un plagiat copilăresc chiar, pentru că vorbim de pasaje întregi – și aici aveți câteva exemple și am mai publicat pe Facebook și în comunicatul de presă – pasaje întregi de text preluat de pe Wikipedia, din rapoarte ale Organizației Națiunilor Unite care se regăsesc pe WikiSource, și care nu sunt în niciun fel citate – nici ca citat marcat ca atare, nici la note – în teza de doctorat sau, și asta este oarecum amuzant, sunt introduceri de articole academice disponibile pe Google”, a acuzat Cristian Ghinea.
Reprezentantul USR a menționat că „e nevoie de o cercetare mai amplă”, întrucât au fost scoase în evidență doar „cele mai flagrante exemple găsite din surse deschise”.
Astfel, Ghinea a precizat că partidul pe care îl reprezintă a cerut Universității Babeș-Bolyai să publice dosarul doctoratului ministrului de Interne.
„Teza de doctorat este doar punctul final al unui proces academic. Domnul Bode spune că a stat șapte ani la școala doctorală, deci trebuie să știm când a fost admis, a fost cu plată, a fost fără plată. În fiecare an de școală doctorală trebuie să se facă niște referate de cercetare pe care profesorii trebuie să le aprobe, profesorii trebuie să scrie niște reacții la aceste referate.
Vrem să vedem toate aceste materiale, toate cele scrise de domnul Bode, de profesorul său coordonator, Adrian Ivan, rectorul de la SRI, și de alți profesori care au fost în comisia de acordare a acestui doctorat. Este o cerere către universitate, credem că este important și pentru această universitate să scape de ideea că se acordă plagiate pur și simplu prin traducere mot a mot a unor texte disponibile în Wikipedia”, a mai acuzat Cristian Ghinea.
Totodată, fostul ministru susține că a depus o sesizare la Comisia de Etică a UBB și că va sesiza și Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU).
UBB Cluj-Napoca va analiza doctoratul ministrului
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a anunțat că, la solicitarea profesorului universitar Andre Ivan, a extins procedura de analiză a tezelor de doctorat din perioada 1990-2016 și asupra tezei minstrului de Interne.
„În acestă analiză se vor include toate informațiile disponibile până în prezent. Dacă în urma acestei analize vor rezulta suspiciuni de încălcare a eticii academice, acestea vor fi mai departe analizate de Comisia de Etică a UBB, urmând procedurile interne și naționale.
Menționăm însă că, până la această dată, UBB nu a primit nicio sesizare de suspiciune a încălcării eticii academice în ceea ce privește teza discutată, demersul fiiind unul intern, rezultat în urma autosesizărilor pornind de la informațiile apărute din spațiul public. De asemenea, reamintim că instituția națională responsabilă de analiza suspiciunilor etice asupra tezelor de doctorat este CNATDCU, ale cărei decizii transcend deciziile oricăror instanțe din universități”, a transmis UBB Cluj Napoca.
Răspunsul lui Lucian Bode
Lucian Bode, prezent în Parlament pentru dezbaterea moțiunii depusă de USR și Forța Dreptei împotriva sa, a catalogat acuzațiile USR drept „un demers penibil”.
„Acea teză care era atât de secretă încât v-ați pus oamenii de partid să o transcrie. Acea teză care acum e transcrisă de membri USR, plătiți din bani publici, de asta credeți că v-au votat românii, sa faceți exerciții de imagine”, le-a răspuns ministrul de Interne membrilor USR.
Bode a precizat că lucrarea nu conține preluări neautorizate și susține că a fost verificată de UBB Cluj Napoca și de CNATDCU.
CITEȘTE ȘI: Cum a ajuns doctoratul ministrului Bode subiect de gâlceavă națională
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii