Sunday, May 26, 2024
Jurnalism corect


BREAKING PSD și PNL merg cu candidați separați pentru Primăria Capitalei: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 23 aprilie 2024

După o ședință care a durat aproape 14 ore, conducerile PSD și PNL au decis să îl retragă pe Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei. Social-democrații o vor susține pe Gabriela Firea, fostul primar general al Capitalei, iar liberalii pe actualul ministru al economiei, Sebastian Burduja, potrivit informațiilor obținute de Mainnews.ro.

În cadrul reuniunii, lui Cătălin Cîrstoiu liderii PSD și PNL i-ar fi cerut să se retragă din cursa electorală, însă acesta a spus că decizia aparţine coaliţiei. În cele din urmă, problemele de integritate și mai ales scorul din sondajele de opinie i-au fost fatale candidaturii acestuia.

Marea problemă a liderilor PSD și PNL reuniți luni la Palatul Victoria a fost găsirea unui înlocuitor pentru Cîrstoiu. Potrivit informațiilor noastre, nu s-a ajuns la un consens pentru un candidat unic, astfel că PSD și PNL vor avea candidați separați pentru funcția de primar – Gabriela Firea și Sebastian Burduja. Aceștia nu ar trebui să se atace reciproc.

Pe de altă parte, cele două partide vor merge pe listă comună pentru Consiliul general și să aibă aceiași candidați la sectoarele Capitalei, la fel şi listele pentru consiliile locale.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW