Ungaria și Polonia, audiate de oficialii de la Bruxelles. Ce suspiciuni planează asupra celor două state
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reuneşte marți, 30 mai, la Bruxelles, în principal pentru a pregăti reuniunea Consiliului European din 29-30 iunie 2023, dar şi pentru a desfăşura audieri privind statul de drept în Polonia şi respectarea valorilor Uniunii în Ungaria, informează Biroul de Presă al Consiliului Europei.
Consiliul Afaceri Generale consideră că există un risc clar de încălcare gravă de către Ungaria, a valorilor pe care se întemeiază Uniunea Europeană. De aceea, Consiliul Afaceri Generale recomandă Ungariei să întreprindă mai multe acţiuni de remediere în termen de trei luni de la notificarea deciziei, menționează sursa citată.
O recomandare similară este adresată și Poloniei. Comisia Europeană a emis deja un aviz urmat de trei recomandări având ca obiect statul de drept în Polonia. În ciuda emiterii acestor trei recomandări de către Comisie, situaţia din Polonia se consideră că s-a deteriorat în mod continuu.
Ce riscă Ungaria și Polonia dacă nu respectă normele europene privind statul de drept
Una dintre problemele sesizate în Polonia este aprobarea unor legi care ar afecta independenţa sistemului judiciar. Consiliul Afaceri Generale (CAG) este una dintre cele 10 formaţiuni ale Consiliului UE, care pregăteşte reuniunile Consiliului European şi urmăreşte rezultatele acestora, dar, în acelaşi timp, este responsabil şi de o serie de domenii de politică transsectorială.
În cazul în care cele două state audiate, Polonia și Ungaria, nu vor respecta decizia oficialilor de a respecta normele europene privind statul de drept, sancțiunile pot fi de natură financiară(n.r. excluderea de la alocarea fondurilor europene) până la eliminarea din Uniunea Europeană.
De asemenea, vor fi abordate teme care țin de securitatea națională a statelor UE, în contextul războiului Rusia-Ucraina. La Consiliul Afaceri Generale, din partea României, va fi prezentă Daniela Gîtman, secretar de stat în cadrul Ministrul Afacerilor Externe.
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii