Saturday, June 25, 2022
Jurnalism corect


VIDEO Imagini dezolante cu tronsonul Biharia-Chiribiș din Autostrada Transilvania. Constructorul cere suplimentarea contractului cu 40%. CNAIR ia în calcul rezilierea

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 22 iunie 2021

Deși a trecut un an de la semnarea contractului cu Selina pentru construirea lotului Biharia-Chiribiș (28,5 km) din Autostrada Transilvania iar lucrările ar fi trebuit să fie în toi, într-o filmare aeriană realizată de Asociația Pro Infrastructură peisajul surprins este dezolant. Lucrările nici măcar au început, firma orădeană solicitând suplimentarea contractului cu 130 milioane lei pentru presupuse lucrări suplimentare. În aceste condiții, CNAIR trebuie să decidă dacă va permite suplimentarea contractului cu suma solicitată de constructor, sau cel puțin o parte. Cealaltă variantă rămâne rezilierea. Ar fi a treia după cea cu Bechtel și cea cu Corsan. 

Povestea lotului Biharia-Chiribiș începe în anul 2004, odată cu încheierea contractului de către Guvernul Adrian Năstase cu firma americană Bechtel. Lucrările avansează extrem de lent, principalele probleme fiind legate de lipsa finanțării, slaba mobilizare a constructorului, dar mai ales clauzele din contract, extrem de păguboase pentru statul român. Nouă ani mai târziu, autoritățile române decis să rezilieze contractul cu firma americană, la stadiul de puțin peste 50%.

În mai 2015, s-a semnat un alt contract, cu spaniolii de la Corsan, însă un an mai târziu se reziliază înțelegerea, fără ca avansul lucrărilor să se schimbe.

Pe 12 iunie 2020, compania de drumuri a semnat cel de-al treilea contract pentru construirea lotului Biharia-Chiribiș, cu firma românească Selina, deținută de controversatul om de afaceri Beniamin Rus, pentru suma de 326 milioane lei fără TVA. Pe 14 septembrie 2020 se emite ordinul de începere a activității de proiectare, termenul fiind de 6 luni. Practic, proiectul tehnic ar fi trebui depus până pe 16 martie 2021. Cu toate acestea, potrivit CNAIR, documentația tehnică elaborată de Selina nu respectă obligațiile contractuale, fiind fixată data de 18 iunie 2021 ca termen limită de depunere. Din informațiile publicate pe forumul Peundemerg.ro, constructorul orădean are mari probleme în a elabora un proiect pe baza căruia costul lucrărilor să fie mai mic decât suma prevăzută în contract.

CNAIR nu exclude rezilierea

Întrebați direct dacă contractul pentru lotul Biharia-Chiribiș va fi reziliat, reprezentanții CNAIR au transmis că acesta nu este o măsură dorită, dar pe care nu o pot exclude în acest caz.

„CNAIR SA are ca obiectiv finalizarea tronsonului de autostradă și darea acestuia în exploatare, tocmai de aceea rezilierea contractului nu este o măsură pe care CNAIR SA o încurajează.

Totuși, în situația în care Antreprenorul refuză să acționeze pentru îndeplinirea obligațiilor legale ce decurg din contract, se va lua în calcul și această opțiune (n.r. – rezilierea)”, se arată în răspuns companiei de drumuri, transmis la solicitarea Mainnews.ro.

Sursa foto: Facebook / Asociația Pro Infrastructură

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW