Undă verde pentru administrarea vaccinului AstraZeneca și persoanelor de peste 55 de ani
Autoritățile române au decis, luni, să permită administrarea vaccinului anti-COVID produs de compania britanică AstraZeneca și persoanelor cu vârstă de peste 55 de ani. Măsura reprezintă o veritabilă gură de oxigen pentru lupta împotriva COVID-19, în condițiile în care persoanele vârstnice sunt cele mai vulnerabile în fața bolii.
Măsura vine ca urmare a apariției noilor date științifice, a experienței și deciziilor altor state
europene, precum și a recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru
prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2, sens în care vaccinul AstraZeneca poate fi
administrat adulților cu vârsta peste 18 ani, conform rezumatului caracteristicilor
produsului. Vaccinul determină sistemul imunitar al organismului să producă anticorpi și
globule albe specializate care acționează împotriva virusului, oferind astfel protecție împotriva
COVID-19. Pentru imunizare, se administrează două doze de vaccin, după un interval cuprins
între 4-12 săptămâni de la prima doză.
Context
Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat, la 29 ianuarie 2021, acordarea autorizației
condiționate de punere pe piață pentru vaccinul împotriva COVID-19, dezvoltat de compania
AstraZeneca. Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA a evaluat
datele privind calitatea, siguranța și eficacitatea vaccinului și a recomandat prin consens
acordarea de către Comisia Europeană a autorizației condiționate de punere pe piață.
Vaccinul AstraZeneca este al III-lea vaccin împotriva COVID-19 disponibil pentru derularea
campaniilor de vaccinare în statele membre ale Uniunii Europene și, implicit, în România.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More Info here to that Topic: mainnews.ro/unda-verde-pentru-administrarea-vaccinului-astrazeneca-si-persoanelor-de-peste-55-de-ani/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 92013 more Information on that Topic: mainnews.ro/unda-verde-pentru-administrarea-vaccinului-astrazeneca-si-persoanelor-de-peste-55-de-ani/ […]