Un subofițer SPP s-a sinucis cu arma din dotare după ce și-a terminat tura
Un subofițer al Serviciului de Protecție și Pază (SPP) și-ar fi pus capăt zilelor în dimineața zilei de luni, 16 decembrie, cu arma din dotare, a transmis instituția printr-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
„În această dimineaţă, un subofiţer al SPP s-a sinucis cu arma din dotare.
Incidentul s-a produs, înainte de a ieşi din tură, într-o încăpere izolată, aflată în parcarea instituţiei”, precizează SPP.
Potrivit sursei citate, militarul, în vârstă de 32 ani, a trecut toate evaluările profesionale anuale, inclusiv cele psihologice, în urmă cu o lună.
Subofiţerul era angajat la departamentul Transport şi a intrat în serviciu în urmă cu 6 ani.
Cercetările în acest caz au fost preluate de procurorii militari ai Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea