Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Un nou comandament multinațional NATO va fi înființat în România. Unde se va afla

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 18 iunie 2020 Etichete: , ,

Parlamentul României a adoptat joi, Hotărârea pentru înființarea Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est. Înființarea acestuia a venit la propunere președintelui României și ministrului Apărării.

„Inițiativa României a fost apreciată la nivelul NATO și acceptată de aliați, reliefând astfel importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea spaţiului euroatlantic şi necesitatea creşterii prezenţei aliate înaintate în această regiune. Comandamentul Corpului Multinaţional de Sud-Est va contribui la întărirea posturii de descurajare şi apărare a flancului estic al NATO şi va conferi coerenţă lanţului de comandă şi control în plan regional,” a declarat ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă.

Comandamentul se va numi Headquarters Multinational Corps South-East – HQ MNC-SE și se va înființa în garnizoana Sibiu, cu dislocare temporară în garnizoana Bucureşti.

“Hotărârea de înființare a comandamentului a fost adoptată în urma propunerii Președintelui României la solicitarea Ministerului Apărării Naționale și cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, în conformitate cu prevederile Legii nr.291/2007 privind intrarea, staționarea, desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul României, actualizată.

În contextul modificării radicale a mediului internațional de securitate și în baza angajamentelor internaționale asumate de România, țara noastră a prezentat o ofertă de constituire pe teritoriul național a unei capabilități multinaționale de comandă și control în domeniul terestru – HQ MNC-SE, care va fi pusă la dispoziția NATO, ca element integrator al planurilor naționale și aliate de apărare”, arată MaPn.

MNC-SE va avea statut de comandament militar internațional, subordonat unui comandament aliat, în afara structurii naționale de comandă și control.

“În ceea ce privește organizarea, funcționarea, încadrarea cu personal și alte detalii necesare îndeplinirii misiunii MNC-SE, acestea vor fi stabilite prin înțelegeri încheiate de către MApN cu autoritățile militare ale NATO și statele aliate participante, iar dislocarea Comandamentului la misiuni în afara teritoriului statului român se va executa la ordinul autorităților militare ale NATO”, conform Ministerului Apărării.

sursa foto: MaPn

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW