Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Un lider important al mafiei italiene, arestat după 30 de ani

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 16 ianuarie 2023 Etichete: , , , ,

Matteo Messina Denaro, unul dintre capii organizației mafiote italiene Cosa Nostra, a fost arestat luni, 16 ianuarie, de polițiștii italieni, relatează Reuters. Denaro a fost condamnat la închisoare pe viață în urmă cu peste 30 de ani, pentru rolul jucat în asasinarea a doi procurori anti-mafia și o serie de atentate ce au ucis 10 persoane în Florența, Roma și Milano.

Matteo Messina Denaro s-a ascuns peste 30 de ani de justiția italiană și a fost condamnat, în lipsă, pentru rolul jucat în asasinarea procurorilor anti-mafia Giovanni Falcone și Paolo Borsellino în anul 1992 și organizarea atentatelor din Florența, Roma și Milan, din anul următor.

În septembrie 2022, poliția italiană spunea că Messina Denaro încă este privit drept unul dintre capii organizației criminale Cosa Nostra și că ar controla facțiunea din orașul Trapani, din zona Sicilia, deși era dat în urmărire de peste 30 de ani.

Liderul Cosa Nostra a fost arestat în capitala regiunii Sicilia, orașul Palermo, în timp ce se afla la un control de rutină la o clinică medicală.

Este o mare victorie a Statului (n.r. italian), care demonstrează că nu îngenunchează în fața mafiei”, a fost reacția prim-ministrului italian Giorgia Meloni, citată de Ansa.it.

Matteo Messina Denaro a fost transferat într-o facilitate dintr-o locație necunoscută publicului larg, potrivit informațiilor transmise de autoritățile italiene în presa din peninsulă.

Sursă foto: Carabinieri / Facebook

Comentarii