Un jandarm a fost trimis în judecată de DNA, după ce ar fi obținut ilegal peste 400.000 de lei din fonduri europene
Un plutonier din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București a fost trimis în judecată de procurorii militari din Direcția Națională Anticorupție (DNA), fiind acuzat că ar fi depus, alături de o altă persoană fizică, documente false la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru a obține pe nedrept fonduri europene de peste 400.000 de lei.
Plutonierul Sorin Volintiriu este acuzat de două infracțiuni de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În același dosar mai este implicată și o altă persoană fizică, acuzată la rândul ei de aceleași infracțiuni.
Concret, cei doi ar fi depus la APIA, între anii 2012 și 2018, „mai multe documente în care erau consemnate date false (ex. -contracte de arendare încheiate în fals sau întocmite cu persoane care apar ca fiind decedate la data încheierii) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică sau pentru îndeplinirea condițiilor de eligibilitate în cadrul Măsurii 112 – Instalarea tinerilor fermieri”, potrivit comunicatului DNA.
Cei doi ar fi obținut, astfel, 415.639 de lei din fonduri europene. Dosarul va fi judecat la Tribunalul Botoșani.
Sursă foto: Inquam photos/Octav Ganea
Comentarii