Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Un alt medic candidează pe listele PSD la alegerile parlamentare / Marcel Ciolacu, gafă în timpul anunțului

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 19 octombrie 2020 Etichete: , , ,

Marcel Ciolacu i-a greșit numele rectorului Universității de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş (UMFST), în timp ce anunța candidatura acestuia de pe listele PSD pentru un loc în Parlament.

Leonard Azamfirei, rectorul UMFST Târgu Mureș, deschide listele PSD pentru Senat în județul Mureș.

În cadrul unei conferințe de presă în care Marcel Ciolacu trebuia să anunțe candidatura acestuia, liderul PSD l-a numit pe medic „Ambrozie Leonard”.

Azi doresc să vi-l prezint pe domnul profesor doctor Ambrozie Leonard, rectorul facultăţii UMF din Târgu Mureş, un specialist atât ca rector, cât şi medic primar ATI. Vă mulţumesc că aţi răspuns invitaţiei mele şi a domnului Dîncu şi sper ca în viitorul Parlament să daţi culoare legislaţiei din domeniul medical şi al educaţiei”, a declarat Marcel Ciolacu.

Leonard Azamfirei susține că ar urma să aibă libertate de gândire și exprimare în Parlament, iar expertiza sa ar putea aduce un suflu nou social-democraților.

Am răspuns acestei invitaţii pentru că am văzut o dorinţă de schimbare prin oameni noi, prin voci noi. Social-democraţia e un lucru care trebuie să aducă bunăstare oamenilor şi unde dacă nu în zona de învăţământ şi sănătate nu este mai apropiat de social-democraţiei. Statul trebuie să fie deasupra politicii de partid. Misiunea mea ca viitor parlamentar e una pe care o leg de Parlamentul României şi în plan ulterior şi de partidul la care am aderat. Mă simt confortabil având această libertate de gândire şi exprimare şi cred că expertiza pe care o aduc eu, alături de alţii, poate să dea un nou suflu social-democraţiei în România”, a precizat Leonard Azamfirei.

Sursă foto: Facebook

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW