Tribunalul București decide dacă Liviu Dragnea trebuie anchetat în dosarul violențelor din 10 August
Tribunalul Capitalei discută, miercuri, contestația depusă de una dintre victimele violențelor din 10 August 2018 la faptul că fostul șef al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, nu a fost pus sub acuzare în acest caz.
Ioan Crăciuneanu vrea ca atât Liviu Dragnea, cât și ministrul de Interne de atunci, Carmen Dan, să fie investigați.
Solicitarea sa este programată la ora 9 la Tribunalul București.
Crăciuneanu este unul dintre protestatarii răniți grav în 2018. El a fost rănit la picior de o grendară a forțelor de ordine.
DIICOT vrea doar anchetarea foștilor șefi ai Jandarmeriei
În contextul unui val uriaș de indignare, provocat de decizia procurorului de caz, șefa parchetului antimafia, Giorgiana Hosu, care între timp a demisionat, a infirmat decizia de clasare, după ce a analizat-o.
Motivele pentru care este cerută undă verde în instanță pentru reluarea anchetei sunt incredibile: de când a preluat dosarul de la procurorii militari, DIICOT a audiat patru martori, nu a reaudiat niciun suspect, nu s-a prea obosit să administreze probe. Dovadă stă chiar documentul semnat de Hosu.
CITEȘTE ȘI: 10 August amar | După doi ani, în loc să știm vinovații, ne întrebăm dacă-i mai căutăm
DIICOT iese din anchetă
Dacă, în urma procesului amânat pentru noiembrie, judecătorii Tribunalului București vor fi de acord cu reluarea anchetei în ceea ce-i privește pe foștii șefi din Jandarmerie, dosarul se va întoarce la procurorii militari, nu va rămâne la DIICOT.
Reluarea cercetărilor îi vizează pe Laurențiu Cazan (comandatul acțiunii din piață), Ionuț Cătălin Sindile și Sebastian Cucoș (aflați la cârma Jandarmeriei Române în urmă cu doi ani), Dan Mihai Chirică (pe atunci secretar de stat în Ministerul de Interne).
CITEȘTE ȘI: DIICOT acuză procurorii militari că au mințit când au pus sub acuzare șefii Jandarmeriei
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/tribunalul-bucuresti-decide-daca-liviu-dragnea-trebuie-anchetat-in-dosarul-violentelor-din-10-august/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 82644 additional Info to that Topic: mainnews.ro/tribunalul-bucuresti-decide-daca-liviu-dragnea-trebuie-anchetat-in-dosarul-violentelor-din-10-august/ […]