Dosarul violențelor din 10 august: DIICOT acuză procurorii militari că au mințit când au pus sub acuzare șefii Jandarmeriei
Procurorii DIICOT spun că anchetatorii de la Secția Parchetelor Militare, care i-au pus sub acuzare pe șefii Jandarmeriei, în 2018, au avut la bază ”stări de fapt necorespunzătoare adevărului” și că au fost subiectivi. Informația apare în ordonanța de clasare dispusă de DIICOT, document obținut de Main News.
Concluzia anchetatorilor DIICOT vine în contextul în care au dispus clasarea în ceea ce îi privește pe șefii Jandarmeriei.
”În fundamentarea construcției juridice ce a stat la baza învinuirilor formulate în cauză de către Secția Parchetelor Militare (SPM) s-au invocat fie stări de fapt necorespunzătoare adevărului materializat probator, fie stări de fapt cărora li s-au conferit interpretări cu încărcătură subiectivă evidentă, respectiv:
SPM: ”Din actele de urmărire penală efectuate în cauză rezultă că, în intervalul orar 2030–2200, au existat doar incidente izolate între un număr micde participanţi la protest şi forţele de ordine, iar situaţia concretă din Piaţa Victoriei nu justifica o intervenţie în forţă”.
Observație:Această apreciere ignoră constatările procurorului militar de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureştiaflat la fața locului și care, în cuprinsul procesului-verbal de sesizare din oficiu a menționat că: ”În mijlocul participanţilor, au acţionat un număr depeste o mie de persoane care se manifestau violent atât la adresa forţelor de ordine, cât şi la adresa protestatarilor paşnici, încercând forţarea cordonului de jandarmi. Situația a degenerat progresiv”, spun procurorii DIICOT.
Anchetatorii antimafia mai spun că ”înregistrările video existente la dosarul cauzei confirmă constatările efectuate la fața locului de procurorul militar de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti și infirmă aprecierile exprimate de Secția Parchetelor Militare în susținerea construcției juridice ce avea să fundamenteze formularea învinuirilor în cauză.”
Cazul jandarmeriței bătute
Documentul prezintă și concluzii ale procurorilor militari în ceea ce privește reacția instituțiilor în cazul Ștefaniei, jandarmul agresat de unii protestatari.
Deși știau că nu e rănită grav încă de după protest, reprezentanții Jandarmeriei au prezentat altfel lucrurile dimineață, în fața presei.
”În acest sens se reţine că, deşi era cunoscută starea reală de sănătate a sg. maj. *** , comunicările cu privire la acest subiect, inclusiv în relaţia cu mass-media, au fost intenţionat eronate. Relevantă din acest punct de vedere, este conferinţa de presă din dimineaţa zile de 11 august 2018, în cadrul căreia lt. col. *** , în calitate de purtător de cuvânt al Jandarmeriei, a informat că „… dincolo de intervenţiile dificile pe care le-am avut aseară, de departe cea mai dificilă intervenţie a fost să explicăm părinţilor colegei noastre că fata lor s-ar putea să rămână paralizată pe viaţă”, în vădită contradicţie cu datele cunoscute la nivel instituţional cu privire la starea reală de sănătate a sg. maj. ***”, se arată în document.
Atât ministrul de Interne de atunci, Carmen Dan, cât și șeful DSU, Raed Arafat, s-ar fi interesat de starea jandarmeriței.
”A confirmat (purtătorului de cuvânt al Spitalului Universitar de urgenţă Floreasca, n.r.) faptul că a comunicat secretarului de stat, dr. *** , diagnosticul pacientei *** , diagnostic despre care i s-a spus că este solicitat de ministrul afacerilor interne”, potrivit documentului.
Procurorii militari au arătat și că ”din declaraţia martorului dr. *** ,secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, rezultă că acesta a ţinut în permanenţă legătura cu medicii din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Floreasca, iar în dimineaţa zilei de 11 august 2018, în jurul orei 0130, a informat conducerea Ministerului Afacerilor Interne cu privire la starea de sănătate a sg. maj.*** , fiind cunoscut faptul că leziunile suferite nu sunt grave.”
Context
La aproape doi ani de la violențele din Piața Victoriei, procurorii DIICOT au anunțat, miercuri dimineață, clasarea parțială a dosarului 10 august. Cei trei foști șefi din Jandarmerie și un fost secretar de stat din MAI au scăpat de acuzații.
Singurii care vor fi cercetați în continuare sunt jandarmii violenți din piață, pentru care ancheta a fost declinată de DIICOT la Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General.
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Comentarii
[…] CITEȘTE ȘI: DIICOT acuză procurorii militari că au mințit când au pus sub acuzare șefii Jandarmeriei […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/dosarul-violentelor-din-10-august-diicot-acuza-procurorii-militari-ca-au-mintit-cand-au-pus-sub-acuzare-sefii-jandarmeriei/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 51440 more Info on that Topic: mainnews.ro/dosarul-violentelor-din-10-august-diicot-acuza-procurorii-militari-ca-au-mintit-cand-au-pus-sub-acuzare-sefii-jandarmeriei/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/dosarul-violentelor-din-10-august-diicot-acuza-procurorii-militari-ca-au-mintit-cand-au-pus-sub-acuzare-sefii-jandarmeriei/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/dosarul-violentelor-din-10-august-diicot-acuza-procurorii-militari-ca-au-mintit-cand-au-pus-sub-acuzare-sefii-jandarmeriei/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/dosarul-violentelor-din-10-august-diicot-acuza-procurorii-militari-ca-au-mintit-cand-au-pus-sub-acuzare-sefii-jandarmeriei/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on on that Topic: mainnews.ro/dosarul-violentelor-din-10-august-diicot-acuza-procurorii-militari-ca-au-mintit-cand-au-pus-sub-acuzare-sefii-jandarmeriei/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 27519 more Info to that Topic: mainnews.ro/dosarul-violentelor-din-10-august-diicot-acuza-procurorii-militari-ca-au-mintit-cand-au-pus-sub-acuzare-sefii-jandarmeriei/ […]