Wednesday, May 1, 2024
Jurnalism corect


Traian Băsescu, despre „legea carantinei”: O etichetez ca fiind proastă, dar cred că Weber exagerează

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 10 august 2020 Etichete: , , , ,

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a admis că legea prin care se instituie izolarea, carantina și internarea este una defectuoasă, în schimb a criticat sesizarea făcută la Curtea Constituțională de Avocatul Poporului, Renate Weber. 

„Legea e proastă și eu o etichetez ca fiind proastă pentru că trebuie să vină un medic din afară, de la DSP, în locul medicului curant, să spună dacă omul pleacă sau nu din spital, pe urmă se poate duce la judecător. Adică am făcut din actul medical, care trebuie să fie extrem de prompt, o birocrație de tip românesc, care nu există nicăieri, ca să fim clari. Pe de altă parte însă, cred că doamna Weber exagerează, e prea mult! Adică nu poți să nu lași Guvernului mijloacele cu care se simte el confortabil. Este foarte adevărat că există tratatul interguvernamental cu regulamentul sanitar internațional, care vizează exact modul de acțiune a statelor în timpul pandemiilor, și există Decizia nr. 1.082 din 2013 a Parlamentului și a Consiliului UE, care de asemenea tratează la nivel european problema pandemiilor. Deci aveam instrumente de lucru suprastatale, care erau obligatorii pentru noi. Mă rog, se simt ei bine cu această lege. N-o pot ataca la nesfârșit. Cred că cel mai bun lucru pe care îl are de făcut Curtea Constituțională este să programeze pentru a dezbate această plângere peste vreo doi ani,” a declarat Traian Băsescu, pe B1 TV.

„Legea carantinei” a fost atacată, vineri, la Curtea Constituțională de Avocatul Poporului, Renate Weber, care reclamă măsura internării obligatorii pentru 48 de ore și detașarea personalului medical.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *