Termoenergetica are datorii de aproape 800 milioane lei către ELCEN
Problema datoriilor pentru energia termică consumată în București continuă să pună în pericol funcționarea întregului sistem. Deși principalul producător, ELCEN, a reușit săptămâna trecută ieșirea din insolvență, ca urmare a plăților făcute de Primăria Capitalei, compania responsabilă de distribuție, Termoenergetica, continuă să acumuleze datorii uriașe.
Potrivit unui răspuns transmis de Termoenergetica la solicitarea Mainnews.ro, datoria companiei față de ELCEN, este de 787,4 milioane de lei, din care 662 milioane de lei reprezintă sume „nerecunoscute” de Primăria Capitalei, adică pierderile de pe rețea.
Aproximativ 360 de milioane de lei reprezintă contravaloarea energiei termice, livrată în luna decembrie 2022, care a fost comunicată prin factura transmisă în luna ianuarie 2023.
Tabloul sistemului de termoficare
Sistemul termic în București are două componente principale: producție și transport. De producție sunt responsabile în principal patru mari CET-uri, alimentate cu gaze naturale. Acestea sunt administrate de compania ELCEN, deținută de Ministerul Energiei. Cel mai vechi este CET Sud (1970), iar cel mai nou este CET Progresu (1987). Singurul modernizat este CET Vest. De asemenea, mai există trei capacități de producție mai mici: CET Vest Energo, deținută de omul de afaceri Constantin Bucur, CET Grivița, a Consiliului Local Sector 1, și CET Grivița, gestionată de Termoenergetica.
Rețeaua de transport a energiei termice din București, are 954 km de conducte în rețeaua primară, 2.963 km în rețea secundară și furnizează căldură și apă caldă unui număr de peste 1,2 milioane de persoane, fiind una dintre cele mai mari din lume.
În ultimii ani întreaga rețea s-a degradat în ritm accelerat, avariile fiind la ordinea zilei, totul pe fondul lipsei investițiilor majore. În prezent, din 954 km, lungimea rețelei termice primare, 11,1% au o vechime mai mică de zece ani, 9,7% au o vechime cuprinsă între 10 și 20 ani, alte 8,8% fiind cu o vechime cuprinsă între 20 și 25 ani, restul de 70,3% având o vechime de peste 25 de ani. Din cei 2.963,3 km rețele termice secundare, 21,8% au o vechime mai mică de zece ani, 16,7% au o vechime cuprinsă între 10 și 20 ani, alte 13,5% fiind cu o vechime cuprinsă între 20 și 25 ani, restul de 47,9% având o vechime de peste 25 ani.
Cu toate acestea, fața sistemului de termoficare s-ar putea schimba radical în următorii ani. Primăria Capitalei a încheiat recent un contract pentru înlocuirea a 212 km de conducte. Lucrările sunt planificate să înceapă în primăvară și ar trebui finalizate până în anul 2026.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii