Thursday, December 3, 2020
Jurnalism corect


Tensiuni și replici dure în CSM, după raportul în care SUA critică Inspecția Judiciară și SIIJ | Baltag: România nu poate să stea în genunchi | Mateescu: Suntem perfecți? Cred că nu

By Robert Madaianu , in Fara categorie , at 11 iunie 2020 Etichete: , , , ,

Dezbaterea unor observații la un raport întocmit de Departamentul de Stat al SUA, cu privire la respectarea drepturilor omului în România, a încins spiritele în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Criticile aduse, în raport, funcționării Inspecției Judiciare (IJ) și Secției Speciale (SIIJ) au împărțit din nou plenul CSM în două tabere. Judecătoarele Evelina Oprina și Gabriela Baltag au luat partea SIIJ și a IJ. Baltag chiar a afirmat că ”România nu poate să stea în genunchi, indiferent că e vorba de SUA”. De cealaltă parte, magistratul Andrea Chiș a spus că o percepție potrivit căreia judecătorii nu sunt independenți blochează investițiile străine. Iar Bogdan Mateescu a afirmat că aceste concluziile ale Departamentului de Stat ar trebui să fie analizate în România pentru a corecta deficiențele. Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a lipsit de la ședință.

Dezbaterile aprinse din timpul ședinței CSM s-au întins pe mai multe minute. În cele din urmă, cu 10 la 8, observațiile propuse de tabăra favorabilă SIIJ au trecut, potrivit unor surse.

Baltag și Oprina, de partea SIIJ

Este o premieră că această lucrare ajunge pe plen. Astfel aud și colegii noștri și societatea ce se trece în aceste rapoarte. Să înțelegem care sunt sursele. (…) Îmi exprim regretul că cineva poate reține că o instituție cum e Inspecția Judiciară poate fi orchestrată politic. Să înțelegem că noi avem pe rol dosare politice? Acest neadevăr trebuie curmat. Să nu mai spunem de Secția pentru invetigarea infracțiunilor din justiție. Aici pare a avea o problemă că intimidează judecători. Cum a spus doamna judecător Oprina, este o teorie brevetată de o parte, dar nu de toată lumea. Trebuie să trecem și varianta pe care noi am susținut-o mereu. (…) România este o țară demnă și nu poate să accepte ca despre ea să se spună lucruri neadevărate”, a spus Gabriela Baltag.

La rândul său, Evelina Oprina a ținut să ia apărarea Secției Speciale.

Din considerente de corectitudine, trebuie menționată și opinia favorabilă funcționării acestei secții”, a spus judecătoarea Evelina Oprina.

”Oare suntem perfecți?”

În favoarea raportului s-a exprimat judecătorul Bogdan Mateescu, cel care a atras atenția asupra teoriei potrivit cărora instituțiile internaționale ar fi dezinformate.

Este vorba despre o percepție pe care un partener extern al statului român o are. N-aș vrea ca din partea CSM să mergem înspre politica externă a statului român în relația cu partenerul strategic, cu SUA. (…) Consider că Departamentul nu face nicio alegație și nu încalcă independența judecătorilor, așa cum s-a menționat. E vorba de o percepție pe care partenerul extern o are asupra unei realități din țara noastră și care ar trebui să determine pentru noi toți reflecție. Să vedem ce e corect, ce e de îndreptat, astfel încât această percepție să se schimbe, dacă este greșită, sau să ne schimbăm noi comportamentul în funcție de valorile democratice la care orice act internațional se referă. Nu vreau să intrăm și să rămânem încremeniți în paradigma conform căreia toate instituțiile europene sunt dezinformate. Acum, iată, toate instituțiile, inclusiv din SUA, sunt dezinformate. Totuși, aș vrea ca în sistemul judiciar și nu numai să se analizeze, reflecteze, oare suntem perfecți? Oare toate instituțiile europene și transatlantice sunt dezinformate și noi suntem perfecți? Eu cred că nu”, a afirmat judecătorul Bogdan Mateescu.

Replica Gabrielei Baltag a venit imediat.

România nu poate să stea în genunchi, indiferent că e vorba de SUA”, a completat Baltag.

Nu vreau să creadă cineva că îndemnul meu este la a sta în genunchi, sunt patriot prin fapte și nu prin vorbe, așa cum se practică azi”, a adăugat Mateescu.

La rândul său, Andrea Chiș a vorbit despre impactul avut asupra economiei de o eventuală percepție potrivit căreia judecătorii nu sunt independenți.

Aceste două instituții (Secția Specială și Inspecția Judiciară, n.r.) au fost numite ca fiind vulnerabile în toate rapoartele internaționale, vulnerabile la independența judecătorilor și procurorilor. Independența judecătorilor, în special, este o valoare care este nu doar a statului de drept, ci are o valoare economică în sine. Dacă un stat este considerat că are judecători care nu sunt independenți, investițiile străine se opresc”, a spus judecătoarea Andrea Chiș.

CITEȘTE ȘI: După ”DNA-ul pădurilor”, parlamentarii vor ”DIICOT-ul pădurilor” | Critici dure în CSM, la dezbaterea proiectului. Procurorul general vorbește despre ”neseriozitate”. Judecător: Nu mai înțeleg nimic

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW