Cancelarul Germaniei: Europa trebuie să își asume mai multă responsabilitate în NATO
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, a transmis vineri, 16 septembrie, că invazia rusă în Ucraina reprezintă un punct de cotitură pentru…
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, a transmis vineri, 16 septembrie, că invazia rusă în Ucraina reprezintă un punct de cotitură pentru…
Adriana Pistol, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, a fost aleasă miercuri, 14 septembrie, membru în Comitetul Permanent al…
Eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu a solicitat, în plenul Parlamentului European, o decizie privind intrarea României în Schengen până la finalul…
România înregistrează un procent al vindecărilor similar cu cel mondial, de aproximativ 70%. La nivel european, însă, situația este mult…
România și alte 45 de state a fost inclusă pe lista țărilor cu care Polonia va interzice toate zborurile începând…
Suedia este prima țară din Europa care a retras avertizarea de călătorie pentru cetățenii săi care intenționau să meargă în…
Analiștii politici susțin că acordul încheiat marți pentru un plan european de relansare finanțat pentru prima dată prin emiterea de…
Aproape 5.000 de români din afara țării au fost confirmați ca fiind infectați cu Covid-19: 1.885 în Italia, 561 în…
În anul 2019, în Europa, au murit peste 22.500 de oameni în 32 de țări din cauza accidentelor rutiere, însă,…
Vineri, 8 mai, se împlinesc 75 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Cu această ocazie, miniştrii…