SURSE Polițiștii care au intervenit în cazul Onești, vizați de acuzații de tentativă de omor asupra criminalului | Procurorii ar putea verifica și acțiunile șefilor din București ai poliției
Procurorii din Onești au dispus o disjungere în dosarul tragediei din Onești, unde doi muncitori au fost uciși de un bărbat în balconul fostei sale locuințe. Potrivit unor surse judiciare, intervenția polițiștilor va fi cercetată separat de dosarul criminalului. Sunt verificate inclusiv fapte de tentativă de omor asupra suspectului în cazul crimelor.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, cei care anchetează moartea celor două victime, se pregătesc să îl trimită în judecată pe criminal.
Tot ei au disjuns partea de anchetă legată de intervenție în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Sursele Main News spun că polițiștii sunt vizați pentru posibile fapte de neglijență în serviciu și tentativă de omor asupra lui Gheorghe Moroșanu (bărbatul care a sechestrat și ucis muncitorii). Cercetările sunt, însă, in rem, ceea ce înseamnă că niciun om al legii nu a fost pus sub acuzare până acum.
Din informațiile aflate la dosar până acum rezultă că IPJ Bacău a informat conducerea Poliției Române, inclusiv pe șeful IGPR, Eduard Mirițescu și pe șeful SIIAS București, Alexandru Scurtu. Deși inițial li s-a transmis că o echipă va merge în sprijin, posibil cu un elicopter, ulterior polițiștilor de la fața locului li s-a transmis că nu vor primi sprijin SIIAS, arată sursele citate.
Prin urmare, ar putea fi verificat inclusiv modul de acțiune al conducerii din București.
Context
Un bărbat în vârstă de 60 de ani a luat ostatici, la începutul lunii martie, doi muncitori într-un apartament din Onești, pe care i-a ucis cu un cuțit după circa cinci ore. În tot acest timp, oamenii legii au încercat să-l convingă să-i elibereze pe cei doi, însă au evitat o acțiune în forță.
Criminalul era nemulțumit de o decizie a instanței prin care pierduse apartamentul respectiv în favoarea firmei la care lucrau cei doi bărbați.
Foto: news.ro
Comentarii
[…] CITEȘTE ȘI: SURSE Polițiștii care au intervenit în cazul Onești, vizați de acuzații de tentativă de omor … […]
[…] CITEȘTE ȘI: SURSE Polițiștii care au intervenit în cazul Onești, vizați de acuzații de tentativă de omor … […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/surse-politistii-care-au-intervenit-in-cazul-onesti-vizati-de-acuzatii-de-tentativa-de-omor-asupra-criminalului-procurorii-ar-putea-verifica-si-actiunile-sefilor-din-bucuresti-ai-politiei/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/surse-politistii-care-au-intervenit-in-cazul-onesti-vizati-de-acuzatii-de-tentativa-de-omor-asupra-criminalului-procurorii-ar-putea-verifica-si-actiunile-sefilor-din-bucuresti-ai-politiei/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/surse-politistii-care-au-intervenit-in-cazul-onesti-vizati-de-acuzatii-de-tentativa-de-omor-asupra-criminalului-procurorii-ar-putea-verifica-si-actiunile-sefilor-din-bucuresti-ai-politiei/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/surse-politistii-care-au-intervenit-in-cazul-onesti-vizati-de-acuzatii-de-tentativa-de-omor-asupra-criminalului-procurorii-ar-putea-verifica-si-actiunile-sefilor-din-bucuresti-ai-politiei/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 34326 more Information to that Topic: mainnews.ro/surse-politistii-care-au-intervenit-in-cazul-onesti-vizati-de-acuzatii-de-tentativa-de-omor-asupra-criminalului-procurorii-ar-putea-verifica-si-actiunile-sefilor-din-bucuresti-a…
… [Trackback]
[…] Read More Information here to that Topic: mainnews.ro/surse-politistii-care-au-intervenit-in-cazul-onesti-vizati-de-acuzatii-de-tentativa-de-omor-asupra-criminalului-procurorii-ar-putea-verifica-si-actiunile-sefilor-din-bucuresti-ai-politiei/ [..…
… [Trackback]
[…] Here you can find 40905 more Information to that Topic: mainnews.ro/surse-politistii-care-au-intervenit-in-cazul-onesti-vizati-de-acuzatii-de-tentativa-de-omor-asupra-criminalului-procurorii-ar-putea-verifica-si-actiunile-sefilor-din-bucuresti-ai…
… [Trackback]
[…] Find More on to that Topic: mainnews.ro/surse-politistii-care-au-intervenit-in-cazul-onesti-vizati-de-acuzatii-de-tentativa-de-omor-asupra-criminalului-procurorii-ar-putea-verifica-si-actiunile-sefilor-din-bucuresti-ai-politiei/ […]