Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


SURSE Întâlnire între liderii PNL și PSD. Soarta guvernului Ciucă, discutată la Vila Lac

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 26 octombrie 2021

Liderii PNL și PSD s-au întâlnit marți seară, 26 octombrie, la Vila Lac, potrivit unor surse Main News. Discuțiile au loc la scurt timp după ce Florin Cîțu a anunțat „armistițiul politic” cerut de premierul desemnat, Nicolae Ciucă, în vederea învestirii unui guvern minoritar. 

Întâlnirea dintre social-democrați și liberali are loc în contextul în care USR a respins propunerea premierului desemnat, Nicolae Ciucă, și a cerut refacerea coaliției de guvernare formată din PNL-UDMR-USR.

Context

Prim-ministrul desemnat, Nicolae Ciucă, le-a trimis marți, 26 octombrie, liderilor PSD și USR o scrisoare deschisă prin care le propune încheierea unui „armistițiu politic”, pentru ca guvernul minoritar PNL – UDMR să obțină voturile necesare învestirii în Parlament.

CITEȘTE MAI MULTE AICI: DOCUMENT Cum vor liberalii să îi convingă pe liderii USR și PSD să voteze guvernul Ciucă

PSD a transmis că se va alătura demersului inițiat de premierul desemnat doar în condițiile în care USR va fi de acord cu „armistițiul politic” cerut de PNL și UDMR, iar partidele de dreapta își vor asuma cele 10 măsuri propuse de social-democrați.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *