Wednesday, May 1, 2024
Jurnalism corect


SURSE Fostul șef DNA Ploiești, Lucian Onea, suspect într-un nou dosar la Secția Specială

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 25 noiembrie 2020

Lucian Onea, fostul șef al DNA Ploiești, a fost chemat la Secția Specială (SIIJ) pentru a fi pus sub acuzare, după ce a fost reclamat de Ana Maria Pătru, fosta șefă a Autorității Electorale Permanente (AEP), transmit surse mainnews.ro.

Fostul șef al DNA Ploiești s-a prezentat miercuri la SIIJ, unde i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect într-un dosar în care a fost reclamat de fostul președinte al AEP, Ana Maria Pătru, transmit surse mainenws.ro.

Context

Ana Maria Pătru a fost achitată definitiv în urmă cu o lună, într-un dosar în care a fost trimisă în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălare de banilor.

Curtea de Apel Bucureşti a respins apelurile în acest dosar şi a menţinut decizia de achitare dată de Tribunalul Bucureşti în ianuarie 2020.

Procurorii DNA au acuzat-o pe Ana-Maria Pătru că a primit mită 275.000 euro de la o firmă pentru obținerea unor contracte din bani publici.

Fosta șefă a AEP a fost și arestată preventiv și la domiciliu, timp de 3 luni, pentru acuzațiile din acest dosar.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW