Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Statutul asistentului judecătorului, adoptat de Camera Deputaților


Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, 7 iunie, cu 169 de voturi „pentru”, 68 „împotrivă” şi 27 de abţineri, propunerea legislativă privind statutul asistentului judecătorului. Scopul acestei profesii juridice este de a sprijini activiatea instanțelor, se arată în proiectul de lege.

Recrutarea asistenţilor judecătorului se face prin concurs organizat la nivelul curţilor de apel. Procedura de organizare şi desfăşurare a concursului se stabileşte prin regulament aprobat de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.  Pentru ca o persoană să fie numită în funcţia de asistent al judecătorului trebuie să îndeplinească  următoarele condiţii: are cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu, este licenţiată în Drept, nu are antecedente penale, cunoaşte limba română, este aptă, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei, se bucură de o bună reputaţie.

Condiții pentru a deveni asistent al judecătorului

Cei care vor să devină asistenți ai judecătorului trebuie să susţină o probă scrisă şi un interviu.

Proba scrisă de verificare a cunoştinţelor juridice constă în elaborarea unei lucrări la disciplinele drept civil, drept procesual civil, drept penal şi drept procesual penal. Candidaţii declaraţi admişi la proba scrisă susţin un interviu în faţa comisiei de examinare. Durata stagiului de formare iniţială este de două luni şi constă în pregătire teoretică şi practică, realizată în condiţiile stabilite prin regulamentul aprobat de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii”,  prevede proiectul  legislativ adoptat de Camera Deputaților.

Ce atribuții va avea asistentul judecătorului

Asistenţii judecătorului îndeplinesc următoarele atribuţii principale:

-acordă sprijin judecătorului în realizarea procedurilor specifice premergătoare stabilirii primului termen de judecată

– realizează activităţi de documentare, de verificare şi de prezentare a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a elementelor de fapt şi de drept relevante în cauză

-redactează, sub coordonarea judecătorului, proiecte de hotărâri judecătoreşti sau ale altor acte procedurale.

Asistentul judecătorului îndeplineşte orice alte atribuţii de serviciu stabilite de judecătorul coordonator, de preşedintele instanţei sau de preşedintele de secţie.

Asistenţii judecătorului răspund civil, disciplinar, administrativ şi penal, după caz, în condiţiile legii.

Camera Deputaţilor este prima sesizată în acest caz, iar Senatul este for decizional.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW