Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Statele europene pot fi trase la răspundere pentru îmbolnăvirile cauzate de poluare

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 5 mai 2022

Cetăţenii din statele membre ale Uniunii Europene pot să dea în judecată guvernele lor şi să solicite despăgubiri financiare, dacă nivelul ridicat al poluării aerului le afectează sănătatea, a declarat joi, 5 mai, avocatul general al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), Juliane Kokott, potrivit unui comunicat al Curții

Persoanele care cer despăgubiri trebuie să dovedească că au stat, pentru o perioadă suficient de lungă de timp, într-un mediu în care valorile limită pentru calitatea aerului conform legislației Uniunii Europene (UE) au fost serios încălcate și, totodată, să demonstreze că pagubele provocate sănătăţii au fost provocate direct de poluarea aerului.

Însă, un guvern ar putea să evite plata despăgubirilor dacă poate dovedi că astfel de depăşiri ale valorilor limită ar fi avut loc şi dacă statul respectiv ar fi adoptat, la timp, planuri privind calitatea aerului care să satisfacă cerinţele directivei UE, a mai transmis Juliane Kokott.

Tribunalul de la Versailles a cerut CJUE să clarifice dacă persoanele fizice pot solicita astfel de despăgubiri, întrucât un cetățean din Paris solicită Guvernului francez despăgubiri în valoare de 21 de milioane de euro pentru că, susține el, valorile tot mai ridicate ale poluării din Paris i-au afectat sănătatea.

În capitala franceză limitele pentru calitatea aerului impuse de UE au fost de mai multe ori încălcate, se mai arată în comunicat.

România, condamnată de CJUE pentru poluarea din capitală

Pe 30 aprilie 2020, CJUE a condamnat România, într-un proces care are ca obiect poluarea din capitală. Judecata a fost începută la cererea Comisiei Europene.

„România, pe de o parte, prin nerespectarea sistematică și persistentă, din anul 2007 și până cel puțin în anul 2016, a valorilor‑limită zilnice pentru concentrațiile de PM10 și prin nerespectarea sistematică și persistentă, din anul 2007 și până în anul 2014 inclusiv, cu excepția anului 2013, a valorilor‑limită anuale pentru concentrațiile de PM10 în zona RO32101 (București, România), nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa coroborat cu anexa XI la aceasta și, pe de altă parte, nu și‑a îndeplinit, în ceea ce privește această zonă, începând din 11 iunie 2010, obligațiile care îi revin în temeiul articolului 23 alineatul (1) din această directivă coroborat cu anexa XV la aceasta, în special obligația prevăzută la articolul 23 alineatul (1) al doilea paragraf din directiva menționată, de a se asigura că perioada de depășire este cât mai scurtă cu putință”, se arată în decizia CJUE.

Procesul a fost deschis de Comisia Europeană, care a cerut ca judecătorii internaționali să constate faptul că țara noastră nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în tratatul de aderare la UE. Forul a reclamat, mai precis, că valorile normale au fost depășite încă din 2007. De asemenea, România a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

VEZI ȘI Proiect de lege pentru diminuarea fenomenului de ardere ilegală a deșeurilor, adoptat de Parlament

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *