Spectatorii ar putea reveni pe stadioane în această toamnă. Precizările ministrului Sportului
Spectatorii ar putea reveni pe stadioane, în număr limitat, la meciurile din Liga 1 până la sfârșitul acestei toamne, a anunțat ministrul Sportului, Ionuț Stroe.
„La 1 octombrie se va face la nivelul guvernului o evaluare generală a impactului măsurilor luate în ultima perioadă, adică deschiderea școlilor, a anumitor activități sportive, a cinematografelor, a restaurantelor, precum și, bineînțeles, impactul campaniei electorale.
Ministerul Tineretului și Sportului are pentru data de 1 octombrie două obiective în agendă, după această evaluare. Primul este posibilitatea revenirii spectatorilor pe stadioane în acest an, la sfârșitul acestei toamne, într-un număr și în condiții clar și bine definite, iar al doilea este un set de măsuri care să permită reluarea competițiilor la nivel de copii și juniori și la ligile inferioare.
Responsabilitatea organizării de meciuri cu spectatori aparține în egală măsură autorităților, care trebuie să ofere aceste norme legale, dar și organizatorilor acestor meciuri”, a scris pe Facebook Ionuț Stroe.
Meciurile din Liga 1 au fost suspendate pe 12 martie din cauza pandemiei de COVID-19 și s-au reluat pe 14 mai.
Sursa foto: Inquam Photos / Ștefan Constantin
Comentarii
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/spectatorii-ar-putea-reveni-pe-stadioane-in-aceasta-toamna-precizarile-ministrului-sportului/ […]